Bienala de la Veneţia, unul dintre cele mai importante festivaluri de artă din lume, va debuta în această săptămână cu o ediţie organizată sub sloganul "May You Live in Interesting Times", informează DPA, potrivit Agerpres.
Bienala veneţiană, al cărei curator principal este Ralph Rugoff, directorul Galeriei Hayward din Londra, se va deschide pentru public sâmbătă şi va primi vizitatori până în data de 24 noiembrie. Avanpremierele vor avea loc cu câteva zile înainte de debutul oficial al evenimentului.
Pe durata Bienalei, oraşul Veneţia este invadat de sculpturi şi instalaţii artistice expuse în pavilioanele naţionale ale ţărilor participante, dar şi în spaţii atent selectate din acest oraş italian.
Printre atracţiile ediţiei din acest an se află epava unei ambarcaţiuni cu refugiaţi, care s-a scufundat în largul coastelor Italiei pe 18 aprilie 2015, ucigând cel puţin 700 de oameni, expusă pentru a deveni un memorial dedicat crizei migraţiei din Europa.
Instalaţia "Barca Nostra" reprezintă un proiect comun realizat de artistul elveţiano-islandez Christoph Buechel şi instituţii regionale şi locale din Sicilia.
Epava reprezintă o aducere aminte a celui mai grav accident maritim cu migranţi din timpurile moderne. Ea a fost recuperată de pe fundul mării la insistenţele fostului prim-ministru italian Matteo Renzi.
În interiorul unui supermarket din Veneţia, artistul american Kenneth Goldsmith este autorul unei reprezentaţii ce constă în tipărirea celor 60.000 de pagini cu e-mailuri ale lui Hillary Clinton.
Acele e-mailuri, subiectul unor controverse acerbe în timpul campaniei prezidenţiale americane din 2016, "reprezintă unul dintre cele mai mari poeme ale secolului al XXI-lea", a declarat Kenneth Goldsmith într-un mesaj pe Twitter.
O altă instalaţie notabilă este "Building Bridges", de Lorenzo Quinn, unul dintre fiii actorului Anthony Quinn. Opera de artă constă în şase perechi de mâini uriaşe care se întind unele spre celelalte deasupra unui curs de apă pentru a forma un pod simbolic.
Această lucrare reprezintă un eveniment colateral şi nu face parte în mod oficial din selecţia Bienalei de Artă 2019.
Bienala de la Veneţia debutează în această săptămână cu o tematică dedicată 'vremurilor interesante'
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

18
Scriitorul Viorel Boldiş vrea să meargă la copiii din sate cu furgonul ''BiblioTheCar-ul''
18

58
Donald Trump a aplaudat survolul improvizat a două elicoptere deasupra conacului lui Kid Rock: „Sunt sigur că s-au distrat bine”
58

44
Artemis 2: Probleme de comunicaţii pentru echipajul misiunii imediat după lansare
44

12
Papa Leon al XIV-lea conduce ceremonia religioasă din Joia Mare
12

14
Misiunea Artemis II în jurul Lunii - Ce se va întâmpla în următoarele 10 zile?
14

10
"La Vénus électrique", de Pierre Salvadori, va deschide Festivalul Internaţional de Film de la Cannes
10

10
JD Vance a anunţat că lansează o nouă carte de memorii despre convertirea sa la catolicism
10

10
Expoziţia „Maria: Regina artistă. Un dialog pe teme florale”, deschisă la Casa Regelui Charles din Viscri
10

3.237
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
3.237

69
Dua Lipa, influencer în lumea cărților: cum a devenit popstarul britanic o voce și în literatură
69

34
Cercetătorii australieni au descoperit 110 specii marine noi în adâncurile Mării Coralilor
34

26
Catedrala ortodoxă rusă din Teheran, avariată în urma unor atacuri aeriene
26

1.929
Pe Lună se află resursa la care râvnesc toți. O fărâmă din ea ajunge la milioane de euro
1.929
















Comentează