Bienala de Scenografie București revine în toamnă cu 100 de proiecte internaționale

Article thumbnail

Sursă foto: iStock

Ediţia II-a a Bienalei de Scenografie Bucureşti (BSB 2026) a fost reprogramată pentru perioada 16 - 25 octombrie, în parteneriat cu Festivalul Naţional de Teatru, a anunţat, marţi, Centrul Român OISTAT.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, evenimentul se va desfăşura într-o constelaţie de spaţii centrale ale oraşului precum Galeria UNAUIM, hub-ul cultural deGalben din Piaţa Amzei, foaierele mai multor teatre din Bucureşti, ARCUB şi alte locaţii care vor fi anunţate.

Tema ediţiei rămâne neschimbată: W.O.R.K. - Women. Oppression. Resistance. Knowledge.

"Ca urmare a contextului economic, politic şi social prin care trece România în acest moment, ne vedem nevoiţi să amânăm a doua ediţie a Bienalei de Scenografie Bucureşti, care urma să aibă loc în luna iunie. Deşi la conferinţa de presă din decembrie 2025 ne-am bucurat de prezenţa ministrului Culturii şi a directoarei ARCUB, care şi-au afirmat intenţia de a ne susţine, situaţia generalizată la nivel de ţară ne forţează să luăm această decizie deloc confortabilă. Această amânare ne va permite să gestionăm mai eficient resursele şi să asigurăm cele mai bune condiţii pentru participanţi, vizitatori şi parteneri", a declarat preşedintele Centrul Român OISTAT, Adrian Damian, director general al BSB 2026, citat în comunicat.

Secţiunile de open call ale BSB 2026 au generat peste 300 de candidaturi din 44 de ţări, dintre care au fost selectate 100 de proiecte care vor fi prezentate în cadrul expoziţiilor bienalei, au precizat organizatorii.

Conform acestora, expoziţia centrală şi cele peste 25 de programe asociate - workshopuri, conferinţe internaţionale, masterclass-uri, evenimente publice - vor plasa scenografia în centrul unui discurs despre vizibilitate, muncă artistică şi responsabilitate.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură8°C
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri