Bilanțul sângeros al atacului din Kremenciuk a crescut: 18 morți și zeci de răniți

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 28-06-2022

Actualizat: 28-06-2022

Article thumbnail

Sursă foto: twitter

Bilanțul atacului de la un centru comercial din orașul ucrainean Kremenciuk a crescut la 18 morți, anunță Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei, conform Mediafax.

Până în prezent s-a confirmat moartea a 18 persoane în urma atacului cu rachete de luni asupra unui centru comercial din Kremenciuk. Șeful administrației militare regionale Poltava, Dmytro Lunin, a confirmat și el acest număr.

Autoritățile locale spun că 440 de persoane din cadrul serviciilor de urgență lucrează la fața locului, inclusiv 14 psihologi aduși pentru a-i sprijini pe cei afectați.

Se crede că aproximativ 1.000 de persoane se aflau în centrul comercial în momentul loviturii rusești. Pe lângă cei care au murit, mai sunt zeci de persoane care au fost rănite în urma atacului aerian.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri