Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bilanțul Covid-19 la Suceava - 1.198 de persoane sunt în carantină și a scăzut cu 600 cel al persoanelor aflate în izolare la domiciliu

facebook.com
izolare coronavirus

Numărul persoanelor aflate în izolare voluntară la domiciliu a scăzut cu peste 600, ajungând la 2.798 de persoane, comparativ cu raportarea precedentă când erau înregistrate 3.410 persoane, iar 8.632 persoane au ieşit din autoizolare, până în prezent, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Suceava, Diana Găşpărel, potrivit Agerpres.

Sursa citată precizează că în carantină instituţionalizată se află 1.198 de persoane, cu 60 mai mult decât în ziua precedentă, alte 483 persoane au ieşit de sub incidenţa măsurii de carantină, iar 760 de locuri mai sunt disponibile pentru carantina instituţionalizată.

Forţele de ordine au continuat desfăşurarea de activităţi în sistem integrat, în ultimele 24 de ore au acţionat echipe mixte în care au fost implicaţi 320 de poliţişti, 121 de poliţişti locali, 17 militari MApN şi 76 de jandarmi, fiind verificat modul de respectare a măsurii de autoizolare în cazul a 3.568 de persoane.

Vezi si: Ludovic Orban anunță ȘOMAJ TEHNIC pentru cei mai mulți bugetari: Cine NU va fi atins de noua decizie a Guvernului

De asemenea, 91 de societăţi comerciale au fost controlate din punct de vedere al respectării obligaţiilor impuse de actele normative adoptate de la începutul stării de urgenţă.

Pentru abaterile constatate cu privire la măsurile dispuse, forţele de ordine au aplicat 154 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 367.500 de lei pentru nerespectarea Ordonanţelor Militare, respectiv încălcarea prevederilor privind circulaţia persoanelor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.