Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bilanțul epidemiei de febră hemoragică virală Marburg, care face victime de mai bine de două luni în Guineea Ecuatorială, a ajuns la 20 de morţi

coronavirus otopeni epidemie gripa virus boala

Bilanţul epidemiei de febră hemoragică virală Marburg, care face se manifestă de mai bine de două luni în Guineea Ecuatorială, a ajuns la 20 de morţi, a anunţat joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), după ce autorităţile din capitala Malabo au recenzat alte şase decese în zece zile, informează AFP.

Cazurile de febră hemoragică Marburg, cu o mortalitate apropiată de cea a Ebola, s-au extins din provincia Kie-Ntem, unde această boală infecţioasă a provocat primele decese cunoscute la 7 ianuarie, până la Bata, capitala economică a acestei mici ţări din Africa Centrală, parţial insulară, parţial continentală.

Această expansiune "sugerează o transmitere mai largă a virusului" şi necesită "intensificarea eforturilor de răspuns pentru a evita o epidemie pe scară largă şi pierderi de vieţi omeneşti", a avertizat OMS într-un comunicat.

"Între 11 şi 20 martie, au fost confirmate opt cazuri, dintre care şase au murit", a precizat guvernul din Guineea Ecuatorială pe site-ul său, fără a oferi un bilanţ total de la începutul epidemiei. Ultimul bilanţ oficial a fost de 11 morţi la 28 februarie.

"Până în prezent, există 20 de cazuri probabile şi 20 de decese", a anunţat OMS, adăugând că noile cazuri sunt semnalate în provinciile Kie-Ntem, Litoral şi Centro Sur, toate având graniţe internaţionale cu Camerun şi Gabon.

Epidemia se răspândeşte în prezent în trei din cele patru provincii continentale ale ţării, de la est spre Oceanul Atlantic. Bata, portul de la Golful Guineei, cu o populaţie de circa 250.000 de locuitori, este "afectat", potrivit guvernului.

"Eforturile depuse de autorităţi, asistate de OMS, pentru a limita virusul în provincia Kie-Ntem nu au fost suficiente. Experţi suplimentari ai OMS (...) vor fi desfăşuraţi în zilele următoare", a declarat agenţia ONU, adăugând că, de asemenea, "ajută Gabonul şi Camerunul să-şi consolideze pregătirea şi răspunsul la epidemie".

Tanzania a anunţat, de asemenea, marţi, începutul unei epidemii de febră hemoragică Marburg, soldată până acum cu cinci decese.

Cu o rată a mortalităţii de până la 88%, virusul Marburg face parte din aceeaşi familie de virusuri - Filoviride - responsabilă de Ebola şi se transmite de la lilieci frugivori. Animalele pot transmite virusul primatelor care trăiesc în apropierea lor, inclusiv oamenilor. Virusul se răspândeşte ulterior prin contact cu fluidele corporale ale persoanelor infectate.

Simptomele sale includ febra mare, durerile de cap severe şi starea de rău, acestea apărând în general în şapte zile de la infectare, conform OMS.

În prezent nu există vaccinuri sau tratamente antivirale aprobate împotriva acestei boli.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.