Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bilanțul preliminar al accidentului feroviar din Germania a ajuns la 3 morți și 60 de răniți

DW
tren deraiat

Bilanțul preliminar al accidentului feroviar din Germania a ajuns la 3 morți și 60 de răniți. 16 dintre persoanele rănite sunt în stare gravă.

Un purtător de cuvânt al Poliției a declarat pentru publicația Bild că bilanțul preliminar este de trei morți și 60 de răniți, dintre care 16 sunt în stare gravă.

Trei vagoane s-au răsturnat după deraiere, „iar mulți pasageri au fost proiectați în exterior prin geamuri", a spus purtătorul de cuvânt, subliniind că printre răniți sunt multe persoane în vârstă, potrivit Mediafax.ro.

Primele informații despre accidentul feroviar indicau un mort și mai multe rănite, după ce un tren regional a deraiat în sudul Germaniei.

Inițial, reprezentanții poliției au spus că trenul era „destul de plin” în momentul accidentului.

Mai multe vagoane s-au răsturnat și au ajuns parțial pe un terasament la nord de stațiunea de schi Garmisch-Partenkirchen din Bavaria, a relatat ziarul regional Muenchener Merkur.

La bordul trenului se aflau mai mulți elevi, a relatat Merkur, citând un ziar local.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.