Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bill Gates le dă o lecție de viață miliardarilor Elon Musk și Jeff Bezos: 'Avem multe de făcut aici pe Pământ'

Amazon
Bill Gates

Fondatorul Microsoft Bill Gates îi atacă indirect pe Jeff Bezos și Elon Musk, în cadrul unuia din primele interviuri pe care le-a acordat după divorțul extrem de mediatizat de soția sa, Melinda, relatează Business Insider.

„Nu știu - am devenit obsedat de lucruri ca malaria și HIV și de eradicarea acestor boli și probabil îi plictisesc pe oameni la petreceri vorbind despre aceste boli”, a declarat Bill Gates în timpul unui interviu acordat prezentatorului James Corden după ce acesta l-a întrebat despre interesul miliardarilor față de călătoriile spațiale. „Spațiu? Avem multe de făcut aici pe Pământ”, a mai spus Bill Gates. Interviul acordat prin intermediul aplicației Zoom a lansat o ediție specială despre schimbările climatice a emisiunii „The Late Late Show with James Corden”.

Comentariile lui Gates au venit după ce mai devreme în timpul acestei luni SpaceX a completat cu succes Inspiration4, prima sa cursă turistică în spațiu și după ce în luna iulie miliardarii Jeff Bezos și Richard Branson au părăsit atmosfera Pământului în navele spațiale dezvoltate de companiile lor, Blue Origin, respectiv Virgin Galactic.

Atât Bezos cât și Musk sunt proponenți vocali ai colonizării spațiului pentru a scăpa de schimbările climatice de pe Pământ. Însă în timp ce Musk vrea să colonizeze Marte, Bezos dorește mutarea industriilor care generează emisii de carbon pe alte planete.

Săptămâna trecută Secretarul General al ONU António Guterres a criticat miliardarii care cheltuie miliarde de dolari pe călătorii în spațiu în timp ce „milioane de oameni suferă de foamete pe Pământ”.

La momentul lansărilor respective, atât Bezos cât și Branson au fost puternic criticați de unii oficiali care au cerut ca aceștia să plătească impozite mai mari.

Senatoarea americană Elizabeth Warren a fost deosebit de dură la adresa lui Bezos, mai ales după ce o investigație a reporterilor de la ProPublica a dezvăluit în luna iunie că fondatorul Amazon nu a plătit deloc impozit pe venit timp de cel puțin doi ani între 2006 și 2018.

Deși Musk nu a zburat deocamdată în spațiu, el a fost la rândul său criticat din cauza resurselor investite în SpaceX și a vorbit despre acest subiect în cadrul unui documentar despre Inspiration4.

„Cred că ar trebui să cheltuim vasta majoritate a resurselor noastre pentru a rezolva problemele de pe Pământ. Gen, 99%+ din economia noastră ar trebui dedicată rezolvării problemelor de pe Pământ”, a afirmat Elon Musk. „Însă cred că poate 1% sau mai puțin de 1% ar putea fi folosiți pentru extinderea vieții dincolo de Pământ”, a mai spus fondatorul SpaceX.

Bill Gates a declarat în luna februarie a acestui an că, spre deosebire de Elon Musk, el nu este pasionat de spațiu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.