DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

BIOGRAFIE - Ludovic Orban, omul care se confundă cu imaginea PNL-ului modern, dar și cu probleme delicate, în trecut

Inquam Photos / George Calin
ludovic orban pnl

Ludovic Orban s-a înscris în PNL în urmă cu 29 de ani, urcând pas cu pas scara de putere a statului: a fost consilier local, apoi viceprimar al Capitalei, ministru al Transporturilor, parlamentar şi prim-ministru. În 2014, a pierdut şefia PNL în faţa Alinei Gorghiu, sprijinită de preşedintele Klaus Iohannis. În 2017, a fost ales preşedinte al PNL după o competiţie cu Cristian Buşoi. Candidează pentru un nou mandat înfruntându-l pe Florin Cîţu, candidatul susţinut, la fel ca Alina Gorghiu şi Cristian Buşoi, de şeful statului.

Ludovic Orban, de profesie inginer, a intrat în politică în 1992 ca membru al PNL- Aripa Tânăra (PNL-AT), partid care s-a rupt din vechiul PNL (condus de Radu Câmpeanu) în vara anului 1990 la iniţiativa unui grup de tineri liberali format din Călin Popescu Tăriceanu, Dinu Patriciu şi Andrei Chiliman. Între 1992 şi 1996, Ludovic Orban ocupă funcţia de consilier local în Sectorul 3 al Capitalei, iar la alegerile locale din 1996 este ales consilier local la Sectorul 1. După un an, demisionează, informează News.ro.

În plină guvernare CDR, ocupă mai multe funcţii la stat: director de relaţii publice în cadrul Agenţiei de Politici Energetice (1997-1998), secretar general la Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap (1998-1999), şef al Departamentului Informaţiilor Publice al Guvernului (1999-2000) şi Preşedinte al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (martie 2000 – mai 2001).

În 1998, PNL-AT se întoarce în partidul-mamă (PNL), iar Ludovic Orban devine membru în Consiliul Naţional al PNL, apoi capătă tot mai multă putere în partid. În 2002 este ales preşedinte al filialei PNL Bucureşti. După alegerile locale din 2004, devine viceprimarul lui Traian Băsescu în fruntea Capitalei, în timpul Alianţei DA (PNL-PD).

În 2007, Alianţa DA se destramă după  ieşirea PD din guvern, ca urmare a unui conflict cu premierul Călin Popescu Tăriceanu. În locul miniştrilor PD sunt numiţi demnitari PNL, printre care şi Ludovic Orban, titular la Transporturi. Guvernul Tăriceanu rezistă până în decembrie 2008 cu sprijinul parlamentar al PSD.

În timpul mandatului ministerial, Orban a fost implicat într-un accident de circulaţie: a acroşat o minoră de 14 ani şi a plecat de la locul faptei. S-a prezentat la Poliţie abia după 29 de ore. Ca ministru, Ludovic Orban a inaugurat 50 de km de autostradă.

La congresul din 2009, Ludovic Orban a fost ales prim-vicepreşedinte al PNL, candidând în echipa lui Crin Antonescu, cel care a reuşit să-l detroneze pe Călin Popescu Tăriceanu de la şefia partidului. PNL tocmai pierduse alegerile parlamentare din 2008 şi trecuse în opoziţie. Ludovic Orban a rezistat în funcţia de prim-vicepreşedinte numai un an, intrând în conflict cu Crin Antonescu. De altfel, Ludovic Orban a fost singurul liberal din conducerea partidului care s-a opus înfiinţării USL în 2011, proiect lansat de Victor Ponta si de Crin Antonescu. “Amestecarea stângii cu dreapta nu este sănătoasă pentru democraţia din România”, a motivat Ludovic Orban votul împotrivă.

În decembrie 2014, Ludovic Orban a pierdut competitia pentru şefia PNL în faţa Alinei Gorghiu, sprijinită făţiş de Klaus Iohannis, proaspăt ales preşedinte al României. Sub conducerea Alinei Gorghiu, PNL (care înghiţise şi PDL) a pierdut usturător alegerile parlamentare din 2016 în faţa PSD, partid condus la acea vreme de Liviu Dragnea. PNL a obţinut doar 20%, în timp ce PSD a atins 45%.

Pe fondul eşecului electoral, Alina Gorghiu demisionează din fruntea partidului. În iulie 2017, Ludovic Orban e ales preşedinte al PNL, după o competiţie cu Cristian Buşoi, alt favorit al preşedintelui Klaus Iohannis. La Congresul de sâmbătă, Alina Gorghiu şi Cristian Buşoi sunt în echipa premierului Florin Cîţu.

Ludovic Orban a încercat de două ori să ajungă primarul Capitalei, ambele demersuri fiind un fiasco. În 2008, s-a clasat abia pe locul patru într-o competiţie cu Sorin Oprescu (independent), Vasile Blaga (PD-L) şi Cristian Diaconescu (PSD). În februarie 2016, PNL l-a desemnat din nou pe Ludovic Orban candidat la Primăria Bucureştiului. A renunţat la candidatură după ce DNA l-a pus sub acuzare pentru că ar fi cerut 50.000 de euro de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu pentru campania electorală. Trimis în judecată, Ludovic Orban a fost achitat definitiv de Curtea Supremă.

În octombrie 2019, PNL, sub conducerea lui Orban, a reuşit să răstoarne Guvernul Dăncilă. Preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat prim-ministru pe Ludovic Orban, care a condus un guvern minoritar  până în decembrie 2020, când PNL, erodat de criza sanitară, a pierdut alegerile parlamentare în faţa PSD. Totusi, PNL a ajuns la guvernare în coaliţie cu USR PLUS şi UDMR, cu Florin Cîţu premier. Ludovic Orban a devenit preşedinte al Camerei Deputaţilor, fiind la al treilea mandat în Parlament.

Ludovic Orban candidează la preşedinţia PNL cu moţiunea ”Forţa Dreptei”, care propune, printre altele, referendum intern pe model USR, ”fără penali în funcţii publice”, promovarea credinţei creştine şi a naţiunii, repararea legilor justiţiei, apărarea capitalului autohton.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.