BLOCAJ în justiție: activitatea de la Curtea de Apel Brașov, SUSPENDATĂ după ce un angajat a luat coronavirus

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 24-07-2020

Actualizat: 24-07-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

E blocaj în justiția din România. Activitatea Curții de Apel Brașov este suspendată vineri după ce un angajat al instituției a fost confirmat cu COVID-19, conform Mediafax.

Potrivit unui comunicat  al Curții de Apel Brașov, un angajat al instituției a fost despitat, joi, pozitiv cu COVID-19.

Citește și: Tăriceanu TRAGE de MÂNECĂ Guvernul și pe Iohannis: Băieți, am mai fost pe drumul ăsta, nu vreți să schimbăm?

„În ziua de 24 iulie 2020 activitatea de judecată în sediul Curţii de Apel Braşov se suspendă. În aceeaşi dată se suspendă programul cu publicul al compartimentelor arhivă, registratură, Biroul de informare şi relaţii publice”, a decis conducerea Curții de Apel.

Astfel, vineri se va face dezinfectarea generală a sediului Curţii de Apel Braşov.

Cauzele care au fixat vineri termen de judecată pe rolul Curţii de Apel Braşov vor fi amînate, iar cele urgente vor fi dezbătute în sala de ședințe P22, de la parterul imobilului, iar procurorul, grefierul, jandarmul, avocatul, aprodul, precum şi participanţii la proces sunt obligaţi să poarte integral echipamentul de protecţie pus la dispoziţie de Curtea de apel, au mai transmis reprezentanții instituției.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri