Blocaj în negocierile politice de la Cotroceni: PSD și PNL fug de funcția de premier / USR și UDMR nu o pot avea (surse)

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 09-06-2025 21:55

Actualizat: 10-06-2025 01:08

Article thumbnail

Sursă foto: Presidency.ro

Negocierile desfășurate luni la Palatul Cotroceni s-au încheiat fără un acord concret, potrivit unor surse politice. Discuțiile s-au blocat atât pe tema măsurilor fiscale, cât și în privința conturării unei eventuale formule de guvernare.

Nici PSD, nici PNL nu au cerut funcția de prim-ministru, iar niciuna dintre formațiuni nu și-a asumat deschis o candidatură pentru conducerea viitorului Executiv. Sursele citate precizează că și varianta unui premier tehnocrat a fost exclusă din discuție.

Social-democrații au lăsat deschisă posibilitatea unei guvernări în rotativă, însă doar cu condiția ca funcția de premier să le revină în a doua parte a mandatului. Liberalii resping însă această opțiune. Atât USR, cât și UDMR nu pot avea funcția de prim-ministru.

În privința politicilor fiscale, au fost trecute în revistă recomandările grupurilor de lucru, însă fiecare partid a subliniat clar ce măsuri nu poate susține. Potrivit acelorași surse, USR s-a opus ferm propunerilor PSD privind introducerea unei „taxe de solidaritate” și a unei taxe pe tranzacțiile bancare.

Discuțiile urmează să fie reluate marți.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri