'Românii îi iubesc pe ruși. Fete frumoase, prețuri de nimic' – blogger de la Moscova transformă litoralul nostru în paradis pentru turiștii ruși

Autor: Alice Draghici

Publicat: 28-09-2025 13:01

Article thumbnail

Sursă foto: brate.com

Mai multe publicații rusești au preluat impresiile unui travel-blogger care a vizitat litoralul românesc și a tras concluzii controversate. El a descris locuitorii României drept oameni care „îi iubesc pe ruși” și a insistat că pe plajele din Constanța a întâlnit multe fete frumoase, în timp ce majoritatea românilor vorbeau limba rusă.

Călătorul a început prin a compara costurile de cazare, masă și distracție cu cele din stațiunile rusești de la Marea Neagră, precum Soci sau Gelendjik. Concluzia lui a fost tranșantă: prețurile din România sunt „de nimic”.

„Acest lucru atrage ruși. Spre deosebire de germani, care sunt considerați zgârciți și economisesc la tot, turiștii ruși petrec 'la maximum'. De aceea, turiștii noștri sunt apreciați foarte mult aici”, a declarat bloggerul, potrivit Profit.ro.

vlogger rus reclama la litoralul romanescSURSA FOTO: Wiktor Wojtas | Dreamstime.com

„Toți vorbesc rusește”

El a mai relatat că mulți români se exprimă fluent în limba rusă.

„Mergi pe plajă, iar în jur – mulțimi de fete. Parcă ești în străinătate, dar toți vorbesc în rusă. (…) Așa că cu localnicii întotdeauna se poate găsi un limbaj comun. Iar fetele românce îi iubesc foarte mult pe 'frații noștri', și pentru că aceștia sunt gata să facă daruri generoase. Păi cum altfel – cine nu iubește cadourile!”, a notat el.

Constanța vs. Soci: aceeași mare, alt preț

Bloggerul a explicat și de ce mulți ruși aleg litoralul românesc:

„Și din moment ce am pomenit despre Soci – trebuie explicat de ce la Constanța se odihnesc mulți ruși. Treaba este că aici este aceeași Mare Neagră – doar că prețurile sunt mai mici.

S-a întâmplat așa, că România a intrat în zona Schengen, dar prețurile totuși nu sunt 'europene'. De fapt, aici sunt mulți și europeni – pentru ei prețurile în România, în general, par 'de nimic'”.

Criza turismului românesc

Dincolo de relatările idilice, cifrele oficiale arată o realitate sumbră: potrivit Eurostat, doar 26,6% dintre români și-au permis anul trecut o vacanță de o săptămână, fie în țară, fie în străinătate.

Această situație a dus la un declin vizibil al turismului intern. Mamaia, odinioară un simbol al distracției estivale, arată acum tot mai pustie, cu sute de șezlonguri goale.

Scăderea numărului de turiști este pusă pe seama mai multor factori, de la impactul războiului din Ucraina până la dificultățile economice.

Însă un motiv decisiv îl reprezintă reducerea cu 50% a valorii voucherelor de vacanță, o decizie a guvernului român.

Vouchere mai puține, hoteluri mai goale

Aceste vouchere, menite să stimuleze turismul intern și să atragă vizitatori străini, pot fi folosite pentru cazare, masă și evenimente de divertisment. Dacă în mai 2024 s-au vândut tichete în valoare de 95 de milioane de euro, anul acesta cifra a scăzut dramatic la doar 9 milioane.

Pierderile se resimt mai ales la hotelurile de două și trei stele, unde clienții se bazau în mare parte pe aceste vouchere.

Turiștii confirmă că scumpirile accentuate au contribuit la scăderea rezervărilor.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri