BMW reevaluează calendarul producţiei de automobile Mini electrice în Marea Britanie, din cauza incertitudinilor din industria auto

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 24-02-2025 12:22

Actualizat: 24-02-2025 14:22

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook


BMW a anunţat sâmbătă că îşi reconsideră calendarul pentru producţia de maşini Mini complet electrice în Marea Britanie, invocând incertitudinile cu care se confruntă industria auto, transmite Reuters, potrivit news.ro

Mini a anunţat în 2023 că va investi 600 de milioane de lire sterline (757,80 milioane de dolari) în Marea Britanie pentru a transforma brandul Mini în unul complet electric până în 2030, producţia urmând să înceapă la Oxford în 2026.

Cu toate acestea, BMW Group a declarat sâmbătă că acum reanalizează acest plan. "Având în vedere multiplele incertitudini cu care se confruntă industria auto, BMW Group reevaluează calendarul pentru reluarea producţiei de Mini electric la Oxford", a precizat compania într-un comunicat.

Vânzările de vehicule electrice nu au crescut atât de mult pe cât se aştepta grupul. De asemenea, industria se confruntă cu ameninţarea fostului preşedinte american Donald Trump de a impune un tarif de 25% pe toate importurile auto în Statele Unite.

Volkswagen, prin brandul său Audi, a anunţat că îşi va extinde producţia în America de Nord, iar Mercedes intenţionează, de asemenea, să-şi mărească capacitatea de producţie în SUA.

În declaraţia sa, Mini a precizat că lucrările de construcţie la uzina din Oxford sunt în plină desfăşurare ”pentru a face fabrica pregătită pentru viitor”, dar a informat guvernul britanic despre decizia de a revizui calendarul iniţial.

”Ca parte a acestei discuţii, am fost de acord să nu acceptăm subvenţia anunţată anterior, dar rămânem în strâns dialog cu guvernul despre planurile noastre viitoare”, se arată în comunicat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri