BNI România, cea mai mare comunitate de business networking, lansează primul program de susţinere a angajaţilor români, care au devenit şomeri, din cauza pandemiei de COVID-19, conform unui comunicat al companiei remis, marţi, AGERPRES.
Programul de reconversie şi repoziţionare profesională creat de BNI România se numeşte GroWINGS şi se adresează tuturor celor care vor şi au nevoie să facă o schimbare în cariera lor. În condiţiile în care Institutul Naţional de Statistică a raportat o rată a şomajului de 4,2 % pentru luna august 2020, mai exact un număr de 286.662 de oameni, dintre care aproximativ 18.500 au studii superioare, România are nevoie de soluţii, subliniază reprezentanţii companiei.
"GroWINGS este primul program de restart profesional derulat vreodată de o organizaţie de networking în România. Derularea şi scopul lui sunt simple. Vrem şi îi sprijinim pe toţi cei care doresc să se reorienteze profesional în această perioadă: angajaţi sau foşti angajaţi din companii şi corporaţii, care îşi caută un nou loc de muncă, angajaţi şi foşti angajaţi, care trebuie sau vor să se reorienteze profesional, şi au sau îşi doresc un viitor antreprenorial, dar şi antreprenori sau foşti antreprenori în căutarea unui loc de muncă", a afirmat Manuela Voicilă, directorul BNI România.
Obiectivul programului GroWINGS este să sprijine şi să aducă un impact pozitiv în vieţile oamenilor, "dându-le şansa să devină cele mai bune versiuni ale lor în cadrul comunităţii BNI România", crede directoarea organizaţiei. Programul lansat de BNI România presupune ca doritorii să participe timp de 6 luni, gratuit la toate întâlnirile unui grup de networking care se angajează să îl ajute şi să progreseze.
Comunitatea de networking BNI România este un mediu orientat către antreprenoriat şi profitabilitate, membrii acesteia generând în lunile de stare de urgenţă o cifră de afaceri de 1,4 milioane de euro. În 2019, cei peste 270.000 membri ai organizaţiei au raportat afaceri realizate prin intermediul BNI de peste 16 miliarde de dolari. În fiecare lună de pandemie, membrii organizaţiei au continuat să facă afaceri de circa un miliard de dolari lunar.
BNI România lansează GroWings, primul program de susţinere a angajaţilor români afectaţi de pandemie
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

1.516
Situația salariilor în România la începutul anului 2026: Salarii în scădere pentru patru județe - Harta
1.516

913
România nu riscă penurie alimentară. Analiza unui expert: piața reacționează speculativ, nu structural
913

2.194
Ministerul Economiei, condus de Irineu Darău, "sparge" o sumă uriașă pentru servicii de curăţenie
2.194

2.602
Nuclearelectrica vrea să intre puternic pe piață: Decizia luată de societatea națională
2.602

145
Turcia începe producția de kituri de ghidare laser într-o nouă fabrică
145

29.354
FAN Courier a închis complet toate agențiile din România: Niciun sediu nu va mai fi disponibil
29.354

55
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 15 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
55

5.341
Încă o lovitură pentru continentul nostru: Europa își pierde supremația farmaceutică în fața 'cleștelui' format de SUA și China
5.341

254
Încrederea consumatorilor americani atinge cel mai scăzut nivel din toate timpurile
254

225
Pentru prima oară în ultimii 10 ani, România a înregistrat o scădere a importurilor de fructe și legume
225

3.251
Paradoxul crizei din Orientul Mijlociu: Zborurile către destinațiile exotice, mai ieftine decât Italia
3.251

2.604
Scumpirea metroului: când angajații plătesc pentru eșecurile sistemului
2.604

5.295
Decizie de impact: Iranul a permis primelor 3 petroliere să treacă prin Strâmtoarea Ormuz / FOTO
5.295
















Comentează