Rata anuală a inflaţiei va consemna o scădere modestă în următoarele trei trimestre, şi pe o traiectorie fluctuantă şi semnificativ mai ridicată decât cea din proiecţia precedentă, potrivit unui comunicat de presă al Băncii Naţionale a României.
Consiliul de administraţie al BNR a analizat şi aprobat, în şedinţa de miercuri, Raportul asupra inflaţiei, ediţia noiembrie 2025, document ce încorporează cele mai recente date şi informaţii disponibile.
Potrivit prognozei din Raport, rata anuală a inflaţiei va consemna o scădere modestă în următoarele trei trimestre, şi pe o traiectorie fluctuantă şi semnificativ mai ridicată decât cea din proiecţia precedentă, pe fondul efectelor directe tranzitorii peste aşteptări exercitate de expirarea la 1 iulie a schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi de majorarea începând cu 1 august a cotelor de TVA şi a accizelor. Ea va cunoaşte însă o corecţie descendentă abruptă în trimestrul III 2026, odată cu epuizarea efectelor directe ale celor două şocuri pe partea ofertei, şi îşi va relua apoi descreşterea, într-un ritm totuşi mai lent decât s-a previzionat anterior şi de la un nivel relativ mai înalt, reintrând în trimestrul I 2027 şi coborând uşor în interiorul intervalului ţintei până la finele orizontului proiecţiei, în condiţiile intensificării presiunilor dezinflaţioniste ale deficitului de cerere agregată; acesta este anticipat să crească ceva mai pronunţat comparativ cu proiecţia precedentă, în contextul pachetelor de măsuri fiscal-bugetare corective implementate începând cu luna august 2025.
Conform BNR, incertitudini rămân totuşi asociate măsurilor ce vor fi probabil adoptate în perspectivă în scopul continuării consolidării bugetare în conformitate cu Planul bugetar-structural pe termen mediu convenit cu CE şi cu procedura de deficit excesiv.
Incertitudini şi riscuri însemnate la adresa perspectivei activităţii economice, implicit a evoluţiei pe termen mediu a inflaţiei, continuă să provină din mediul extern, având în vedere, pe de o parte, tensiunile comerciale globale, precum şi războiul din Ucraina, iar, pe de altă parte, planurile de creştere a cheltuielilor pentru investiţii în apărare şi infrastructură în statele UE.
În această conjunctură, absorbţia şi utilizarea la maximum a fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU, sunt esenţiale pentru contrabalansarea parţială a efectelor contracţioniste ale consolidării bugetare şi ale conflictelor geopolitice/comerciale, precum şi pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziţiei energetice.
Relevante sunt, de asemenea, deciziile de politică monetară ale BCE şi Fed, precum şi atitudinea băncilor centrale din regiune.
Pe baza evaluărilor şi a datelor disponibile în acest moment, precum şi în condiţiile incertitudinilor ridicate, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât în şedinţa de miercuri, 12 noiembrie 2025, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an. Totodată, s-a decis menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50% pe an şi a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50% pe an. De asemenea, Consiliul de administraţie al BNR a decis menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.






























Comentează