Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

BNR, reacție RAPIDĂ la acuzațiile lui Vâlcov: Dacă s-ar folosi media tranzacţiilor, nu ROBOR la 3 luni, ratele ar creşte

bnr

În primele 19 zile din luna februarie, media cotaţiilor ROBOR la 3 şi 6 luni a devenit mai mică decât media tranzacţiilor efective, astfel că, dacă s-ar folosi acest indicator în calcularea ratelor, acestea ar creşte pentru luna în curs, a declarat, marţi, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României (BNR), Dan Suciu, ca reacţie la acuzaţia lansată de consilierul premierului, Darius Vâlcov, conform News.ro.

Citește și: ULTIMĂ ORĂ - Directorul general al fermei de porci deținute de fiul lui Liviu Dragnea, CONDAMNAT la 7 ani de închisoare de Tribunalul Bucureşti

Băncile din România nu s-au împrumutat deloc, între ele, în luna ianuarie, iar cotaţiile ROBOR la 3 şi 6 luni au fost folosite pentru a ”umfla” ratele populaţiei, a scris, marţi, pe pagina sa de Facebook, Darius Vâlcov.

”În altă ordine de idei, dacă nu ştiaţi, în luna ianuarie, media cotaţiilor ROBOR la 3 luni a fost 2,97 şi la 6 luni a fost 3,27. Numărul tranzacţiilor la 3 şi la 6 luni a fost un mare ZERO. (Adică băncile, între ele, nu s-au împrumutat deloc. Cotaţiile au fost folosite doar pentru umflarea ratelor populaţiei)”, a scris Vâlcov, marţi.

Suciu a atras atenţia, însă, că tendinţa din piaţă s-a inversat începând din 25 ianuarie.

”Acestea sunt datele pe luna ianuarie, dar, începând cu 25 ianuarie, tendinţa din piaţă s-a inversat. În consecinţă, pe primele 19 zile din februarie, media cotaţiilor ferme la ROBOR 3 luni e 3.12% şi ROBOR 6 luni e 3,32%, în timp ce media tranzacţiilor efective este mai mare – 3,39%. Iar această tendinţă continuă. Ceea ce ar însemna că, dacă s-ar folosi acest indicator - media tranzactiilor efective - şi nu ROBOR la 3 luni, ratele ar creşte pentru luna în curs”, a spus Suciu, la solicitarea News.ro.

Pasajul legat de evoluţia ROBOR apare sub un alt pasaj, prin care Vâlcov neagă acuzaţiile potrivit cărora teza sa de doctorat este una parţial plagiată. Potrivit PressOne, mai mult de 100 dintre cele 212 de pagini ale tezei de doctorat a lui Darius Vâlcov, intitulată "Perfecţionarea managementului financiar al întreprinderii în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană", sunt plagiate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.