Confederaţia Europeană a Sindicatelor (CES) şi-a ales o nouă conducere pentru următorii patru ani, cea mai tânără din istorie, iar noul secretar general al Confederaţiei este Esther Lynch, sindicalista irlandeză care s-a implicat pentru prima dată în mişcarea sindicală pe când lucra într-o fabrică de microcipuri în anii 1980, potrivit unui comunicat al Blocului Naţional Sindical.
"Într-o perioadă în care decalajul dintre cei bogaţi şi cei care muncesc este în creştere, sindicatele trebuie să devină mai puternice şi, prin urmare, sunt încântată că am fost aleasă să conduc cea mai tânără echipă aleasă vreodată de CES. Împreună cu noua echipă CES ne vom asigura că vocea lucrătorilor se va face auzită la nivel european", a declarat noul secretar general al CES, Esther Lynch, potrivit Agerpres.
Isabelle Schomann, avocată specializată în dreptul muncii, şi Claes-Mikael Stahl, sindicalist suedez care şi-a început viaţa profesională ca om de serviciu într-o fabrică, au fost aleşi în funcţiile de secretari generali adjuncţi.
Boardul de conducere a fost ales în cadrul Congresului CES, desfăşurat în perioada 23-26 mai 2023, la care mai mult de jumătate dintre delegaţi au fost femei şi la care au participat aproximativ 1.000 de delegaţi cu vârste sub 35 de ani şi care reprezintă peste 45 de milioane de lucrători europeni.
Noua echipă are ca priorităţi: interzicerea finanţării publice a companiilor care refuză să recunoască sindicatele sau să negocieze colectiv; împiedicarea revenirii la austeritate şi adoptarea unor noi reguli economice ale UE care să pună oamenii şi planeta pe primul loc; punerea în aplicare a Directivei privind egalitatea de remunerare între femei şi bărbaţi pentru aceeaşi funcţie ocupată; creşterea numărului de membri ai sindicatelor ca un bastion împotriva ascensiunii extremei drepte.
Următorul Congres al CES este programat pentru anul 2027.
Comentează