BNS: Forţa majoră nu poate fi invocată ca motiv de încetare unilaterală a relaţiei de muncă

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 13-03-2020

Actualizat: 13-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: bns.ro

Blocul Naţional Sindical (BNS) atrage, vineri, atenţia asupra necesităţii respectării prevederilor legislative în materie de muncă, având în vedere noul context creat de măsurile impuse pentru prevenirea epidemiei de COVID-19.

BNS arată, într-un comunicat, că forţa majoră nu poate fi invocată ca motiv de încetare unilaterală a relaţiei de muncă, potrivit Mediafax.ro.

„Au apărut în aceste zile, atât în media, cât mai ales în sesizări adresate direct BNS sau instituţiilor abilitate, comunicări ale unor situaţii de încetare a unor contracte individuale de muncă prin simple notificări făcute de angajatori către salariaţi, cu singura motivaţie forţa majoră. Dorim să atragem atenţia asupra faptului că forţa majoră nu poate constitui, conform prevederilor Codului Muncii, o cauză de încetare a contractului individual de muncă", spune BNS într-un comunicat.

Citește și: Lia Olguța Vasilescu îl liniștește pe Florin Cîțu: Nu l-aș fi votat nici daca era să mi se taie o mână!

Codul Muncii indică posibilitatea de a invoca forţa majoră doar în situaţii ce vizează: efectuarea de ore suplimentare, chemarea salariatului din concediul de odihnă sau modificarea temporară a locului muncii.

BNS spune că soluţia legală în asemenea cazuri nu poate fi alta decât: fie reducerea temporară a activităţii, în temeiul art.53 din Codul muncii, situaţie în care salariatul beneficiază de o indemnizaţie ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului ocupat, fie, în cazul în care angajatorul îşi restrânge activitatea din motive economice, reducerea locurilor de muncă ocupate de salariaţii vizaţi. Concedierea salariaţilor poate avea loc doar cu derularea tuturor procedurilor legale privind concedierea colectivă.

„Condamnăm în mod ferm orice tentativă de limitare a pierderilor financiare din partea mediului de afaceri, prin încetarea contractelor de muncă unilateral, cu încălcarea normelor de drept, profitând astfel de situaţia specială în care ne aflăm. Facem apel la solidaritate şi la dialog, în special în astfel de situaţii se impune respectarea normelor de drept cu bună credinţă, de către toate părţile implicate. Salariaţii, în special unele categorii, sunt primii expuşi infectării cu coronavirus, iar eşuarea protejării lor ar putea creşte viteza de răspândire a virusului. Tocmai de aceea considerăm că se impune să dăm dovadă de solidaritate şi responsabilitate şi să tratăm cu toată seriozitatea momentul în care ne aflăm", adaugă Blocul Naţional Sindical.

În acest context BNS arată că se impune adoptarea unor soluţii speciale pentru a răspunde provocărilor ridicate de situaţia specială cu care ne confruntăm, astfel încât să fie protejaţi lucrătorii şi protejate locurile de muncă şi sănătatea salariaţilor.

Citește și: Anunț de ultimă oră! Din cauza epidemiei cu COVID-19, se prorogă termenul pentru plata impozitelor

Sindicatele arată că îngrijorarea privind situaţia lucrătorilor în contextul crizei generată de COVID -19 se manifestă în acest moment la nivel mondial, aşa cum reiese şi din comunicatul Consiliului Mondial al Sindicatelor, dat publicităţii ieri şi care specifică următoarele: „

Lucrătorii sunt primii expuşi riscului de a contacta COVID-19 şi totodată se confruntă cu impactul economic şi social generat de răspândirea virusului. Dacă nu vor fi protejaţi aria de răspândire a bolii va creşte. Se impune adoptarea unor dispoziţii speciale pentru extinderea imediată a accesului tuturor lucrătorilor la concediu medical plătit, pentru îmbunătăţirea drepturilor cuvenite salariaţilor în perioada concediului medical, precum şi pentru asigurarea unor condiţii de munca adecvate şi implicit introducerea unor modalităţi de protecţie.

Pe măsură ce impactul virusului se extinde în continuare, dialogul dintre sindicate, angajatori şi guverne, precum şi negocierile colective au un rol de importanţă vitală pentru protejarea sănătăţii lucrătorilor şi a drepturilor lor la locul de muncă“

În acest sens, BNS se raliază la demersului iniţiat de alte organizaţii sindicale din întreaga lume şi solicită Guvernului următoarele:

- Evaluarea de urgenţă a disponibilităţilor Guvernului pentru intervenţii suport pentru salariaţi şi mediul de afaceri.

- Clarificarea situaţiei juridice şi financiare a salariaţilor ale căror contracte individuale de muncă au fost suspendate având ca motivaţie epidemia de coronavirus.

- Extinderea imediată a accesului la concediu medical plătit, respectiv renunţarea pe perioadă limitată la obligaţia ce vizează existenţa unui stagiu minim de cotizare pentru a beneficia de concediu medical plătit.

Citește și: Traian Băsescu îl desființează pe Ludovic Orban: E bun de dus la teatrul de comedie

- Menţinerea veniturilor pe perioada în care lucrătorii beneficiază de concediu medical.

- Extinderea accesului la concediu medical plătit inclusiv pentru lucrătorii ce desfăşoară activitate sub altă formă de ocupare decât cea de relaţie de muncă, cum sunt lucrătorii sezonieri sau lucrătorii angajaţi pe cont propriu.

- Identificarea rapidă a unor soluţii pentru protejarea salariaţilor din serviciile de utilitate publică şi din sectorul bugetar expuşi unui risc ridicat de contaminare prin natura activităţilor desfăşurate.

- Identificarea unor măsuri cu aplicare temporară pentru a stopa şi pedepsi orice iniţiative de speculă, în special în domeniul alimentar şi farmaceutic, luând în calcul inclusiv măsuri precum îngheţarea preţurilor pentru o perioadă limitată de timp.

- Implementarea unor pachete de măsuri de stimulare pentru susţinerea locurilor de muncă şi a economiei, protejând salariile, bunăstarea lucrătorilor şi întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri), acordând o atenţie specială sectorului industriei alimentare, sectorului farmaceutic şi sectorului Comerţ, pentru a evita orice întreruperi în alimentarea populaţiei cu produse de bază.

De asemenea, BNS solicită angajatorilor următoarele:

- să iniţieze discuţii cu reprezentanţii sindicatelor în vederea identificării unor soluţii pentru a proteja sănătatea salariaţilor, precum şi pentru identificarea unor soluţii pentru a depăşi actuala situaţie de criză, inclusiv în procesele de identificare a riscurilor şi de elaborarea a măsurilor de prevenire;

- să acorde prioritate măsurilor de protecţie a sănătăţii lucrătorilor implicaţi în activităţile şi lanţurile de aprovizionare. Solidaritatea cu angajaţii este esenţială în această perioadă, respectarea drepturilor fiind un aspect cheie în acest context.

Citește și: Mitropolitul Banatului a intervenit de urgență: Am organizat acolo să funcționeze cantina pentru a putea prepara hrană caldă pentru persoanele care sunt izolate!

- să se asigure că măsurile de protecţie şi planurile de sănătate sunt în vigoare şi sunt respectate fără excepţie;

- să asigure plata salariilor în cazul tuturor lucrătorilor, aşa cum au fost convenite prin negocieri colective;

- să garanteze accesul la concediu plătit, medical sau de concediu de odihnă, din prima zi de concediu, pentru toţi lucrătorii ameninţaţi sau infectaţi cu COVID-19;

- să ofere programe de lucru personalizate pentru fiecare lucrător, limitând astfel expunerea acestora la risc.

„România modernă se confruntă cu cea mai mare criză din existenţa ei, facem un apel la responsabilitate adresat tuturor instituţiilor statului dar în egală măsură şi angajatorilor, pentru respectarea cu stricteţe a drepturilor lucrătorilor şi pentru protejarea sănătăţii acestora, implicit din perspectivă economică si a siguranţei locurilor de muncă.

Cu foarte puţin timp în urmă, angajatorii din România reclamau lipsa forţei de muncă pentru a-şi pune în practică planurile de afaceri, azi avem nevoie de o dovadă a respectului pe care angajatorii şi instituţiile statului îl poartă lucrătorilor şi familiilor acestora", conchide Blocul Naţional Sindical.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri