Fostul premier recomandă ca cele două partide să vorbească până în ianuarie 2015 despre o alianţă deschisă, nu de o fuziune, alianţă care să ducă la câştigarea alegerilor prezidenţiale şi care să nu fie una împotriva preşedintelui Traian Băsescu. „Recomandarea mea pentru toată lumea, din experienţă, ar fi ca până în ianuarie 2015 să vorbim de o alianţă PNL-PDL, una deschisă şi celorlalte forţe de dreapta, şi nu închisă, care să conducă la câştigarea alegerilor prezidenţiale. Dacă începe acum să se pună pe tapet în primul rând problema fuziunii, vă asigur că şase luni în teritoriu vor fi dezbateri în fiecare judeţ, cine să fie şef, pe ce poziţie şi cum. Obiectivul comun, de a câştiga prezidenţialele, va deveni un obiectiv secundar. Cred că dacă avem înţelepciune, până în ianuarie 2015, nimeni nu mai vorbeşte de fuziune, ci vorbeşte de alianţă în vederea câştigării alegerilor prezidenţiale. Acesta este un sfat şi o recomandare pornită din experienţă, pentru că dacă pui înaintea obiectivului general obiective ale oamenilor, s-a terminat cu construcţia”, a spus Boc. Fostul președinte al PDL susține că formațiunea are de susţinut blazonul: a dat de două ori preşedintele României, de trei ori primarul general al Capitalei și a avut prim-ministru.
Citește și Lovitură din PDL: Monica Macovei se opune fuziunii cu PNL
Comentează