PNL a decis în şedinţa de luni a Biroului Executiv să depună la Camera Deputaţilor o moţiune simplă prin care să fie "sancţionate derapajele majore, politicile dezastruoase ale PSD în ceea ce priveşte infrastructura din România", a anunţat deputatul PNL Lucian Bode, preşedintele Comisiei pentru transporturi din Camera Deputaţilor. "Dacă ar fi să sintetizăm într-o frază situaţia din domeniu, cred că am putea spune că în acest moment marile proiecte de infrastructură rutieră sunt în aer, iar Compania Naţională de Transport Aerian Tarom este la pământ", a precizat Bode.
El a adăugat că cea mai "răsunătoare rectificare negativă" din istoria ultimilor ani este în prezent la Transporturi. "După ce la începutul mandatului actualul Guvern, prin legea bugetului, aloca cu peste 60% mai mulţi bani către acest minister, iată că la rectificarea negativă vedem că se taie 6,4 miliarde de euro de la Transporturi, din care 5,5 miliarde, fonduri europene. Practic, acel buget nerealist de 13,7 miliarde, din care 8,3 miliarde erau fonduri europene, a fost, de la început, unul nesustenabil. Prin această rectificare, practic, PSD şi Guvernul PSD condamnă la sărăcie, la izolare, la subdezvoltare comunităţi întregi din România", a susţinut Bode, conform Agerpres.
Deputatul a adăugat că moţiunea va fi depusă marţi şi va solicita tuturor parlamentarilor să se alăture demersului liberal. "Din toate aceste motive şi propunând câteva soluţii liberale la ceea ce se întâmplă în domeniul transporturilor, am decis să depunem această moţiune mâine la Camera Deputaţilor, solicitându-le totodată tuturor parlamentarilor care nu doresc să fie părtaşi la această guvernare dezastruoasă să ni se alăture cu semnătura lor", a spus Bode.
Comentează