Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bodyguarzii de la cluburile din Centrul Vechi îi snopesc în bătaie pe clienți: trei bărbați reținuți, după mai multe scandaluri cu mai multe persoane

https://www.anuntul.ro/
agent paza

Poliția Capitalei a anunțat că trei bărbați au fost reținuți pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de purtare abuzivă.

„Luni, 27 iunie a.c., poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au reținut trei bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 35 de ani, față de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni de purtare abuzivă.

În perioada iulie 2021 – mai 2022, la nivelul Serviciului de Poliție pentru Centrul Vechi au fost înregistrate mai multe plângeri penale în care persoanele vătămate reclamau faptul că în timp ce se aflau în două cluburi din sectorul 3, au fost agresate de agenții de pază.

În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate au fost identificați trei bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 35 de ani, bănuiți de comiterea faptelor.

Ulterior, bărbații au fost depistați și conduși la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, aceștia au fost reținuți. Marți, 28 iunie a.c., pentru unul dintre bărbați, în vârstă de 35 de ani, bănuit de săvârșirea a unsprezece infracțiuni de purtare abuzivă, instanța a emis mandat de arestare preventivă. Pentru ceilalți doi, ambii bănuiți de săvârșirea a trei infracțiuni de purtare abuzivă, a fost dispusă, ulterior, măsura controlului judiciar.

De asemenea, se efectuează cercetări, pentru a se stabili dacă bărbații erau angajați cu forme legale în cadrul celor două cluburi.

Cercetările sunt continuate de către Serviciului de Poliție pentru Centrul Vechi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, au precizat reprezentanții Poliției Capitalei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.