Plenul Senatului a aprobat luni numirea lui Bogdan Alexandru Sticlosu în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), pentru un mandat de patru ani.
În favoarea numirii lui Sticlosu s-au înregistrat 67 de voturi, 18 senatori au votat "împotrivă" şi nouă s-au abţinut.
Votul exprimat a fost electronic secret.
După vot, noul vicepreşedinte al ANI a depus jurământul de credinţă.
"Având în vedere Hotărârea Consiliului Naţional de Integritate (CNI) nr.10 din 12 decembrie 2022, în temeiul prevederilor art.15 alin. (2), art.19 şi ale art.23 din Legea nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi ale art.1408 din Regulamentul Senatului, Senatul îl numeşte pe Bogdan Alexandru Sticlosu pentru un mandat de patru ani în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate, pentru un mandat de patru ani", potrivit proiectului de hotărâre.
Consiliul Naţional de Integritate a adoptat Hotărârea privind finalizarea procedurii de organizare şi validare a concursului pentru ocuparea funcţiei de vicepreşedinte al ANI, care s-a desfăşurat în perioada 5-10 decembrie 2022.
CNI a validat rezultatele concursului pentru ocuparea funcţiei de vicepreşedinte al ANI de către Sticlosu Bogdan Alexandru. Hotărârea privind finalizarea procedurii de organizare şi validare a concursului pentru ocuparea funcţiei de vicepreşedinte a fost înaintată Senatului cu propunerea de numire în funcţia de vicepreşedinte al ANI, pentru un mandat de patru ani, a lui Sticlosu Bogdan Alexandru, se precizează în raportul întocmit de Comisia juridică.
Conform legii, pot susţine concursul pentru organizat de CNI în vederea numirii în funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte candidaţii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: este cetăţean român, are capacitate deplină de exerciţiu, are studii superioare juridice sau economice atestate în condiţiile legii, nu face şi nici nu a făcut parte, în ultimii trei ani, din niciun partid politic, formaţiune sau alianţă politică, nu a fost agent sau colaborator al serviciilor de informaţii înainte de anul 1990, nu a fost şi nu este lucrător operativ, inclusiv acoperit, informator sau colaborator al serviciilor de informaţii, nu a fost condamnat pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, pentru care nu a intervenit reabilitarea, şi care îl fac incompatibil cu funcţia de demnitate publică, şi nu are cazier fiscal. Este apt din punct de vedere medical şi psihologic pentru exercitarea funcţiei.
Bogdan Alexandru Sticlosu, numit în funcţia de vicepreşedinte al ANI
Explorează subiectul
Articole Similare

4.543
Premierul Bolojan a convocat ședință de urgență la Guvern - Se caută soluții pentru românii din Orientul Mijlociu
4.543

3.655
Ziua marelui anunț pentru parchete - Cine va conduce PÎCCJ, DNA și DIICOT în următorii trei ani
3.655

147
Ambasadorul Israelului în România: Era cel mai potrivit moment să acţionăm împotriva regimului iranian
147

165
Ministrul Oana Ţoiu: Sprijinul României pentru dreptul iranienilor de a-şi alege viitorul este clar
165

78
Românii din Israel fără pașaport valid sunt rugați să sune de urgență la Consulatul din Haifa
78

1.023
Ministrul Oana Țoiu, ultimele date despre românii prinși în conflictul din Orientul Mijlociu. Planurile de evacuare, discutate mâine
1.023

5.927
VIDEO Guvernul anunță marele viraj la pensii: bani în plus pentru 2,8 milioane de pensionari
5.927

2.793
VIDEO Ministrul Muncii îl contrazice pe Bolojan: 'Nu poți corecta bugetul pe spatele copiilor. 80 de lei e rușinos'
2.793

151
Senatorul Clement Sava cere includerea Șantierului Naval Mangalia în programul SAFE
151

2.258
Diplomația românească la Washington ia poziție. Muraru: 'Susțin acțiunea militară a SUA și Israelului'
2.258

3.404
Nicușor Dan are prima reacție la mai bine de 24 de ore de când a început războiul din Iran: România nu se află sub niciun fel de amenințare directă
3.404

731
București, afectat de criza din Orient. Mihai Fifor: O idee neinspirată să ataci Iranul într-un weekend
731

2.074
Cine este Ayatollahul Alireza Arafi care va conduce Iranul ca interimar: Lider al Hawza Qom, Marja Taqlid și figura cheie în Iran
2.074

















Comentează