Războiul din Ucraina nu este doar unul împotriva Ucrainei, ci este împotriva arhitecturii de securitate europene, a declarat sâmbătă ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.
"Până la urmă, războiul din Ucraina nu este doar un război împotriva Ucrainei. Este un război împotriva arhitecturii de securitate europene. Rusia vrea să schimbe parametrii arhitecturii de securitate europene, aşa cum sunt ei astăzi, în favoarea sa, evident. Şi este un atac împotriva valorilor democratice ale comunităţii noastre din care face parte şi România", a spus ministrul, la Digi 24.
Potrivit lui Aurescu, orice sprijin pe care România îl acordă Ucrainei înseamnă sprijin "concret pentru securitatea României".
"Orice sprijin pe care îl acordăm statului vecin să contracareze ofensiva, invazia, agresiunea Rusiei înseamnă de fapt sprijin concret pentru securitatea României şi cetăţenilor români. Adică ne protejăm noi securitatea şi prosperitatea. Este valabil şi în ceea ce priveşte sprijinul pentru Republica Moldova. (...) Dacă ei sunt mai bine apăraţi, înseamnă că noi suntem mai bine apăraţi", a mai arătat Aurescu.
El a amintit că până în prezent 6,5 milioane de tone de cereale ucrainene au fost transferate prin România, iar peste 2,75 milioane de cetăţeni ucraineni au trecut frontierele României de la începutul războiului.
În opinia sa, Rusia nu doreşte "în mod real" în acest moment să ajungă la pace cu Ucraina.
"Nu este imposibil să vedem apeluri din ce în ce mai frecvente la negociere din partea Federaţiei Ruse pe care însă cred că trebuie să le luăm cu foarte multă rezervă, pentru că ele pot fi eventual utilizate doar ca o pauză pentru refacere operaţională din partea Federaţiei Ruse. Mai departe, evoluţia depinde foarte mult de ce se va întâmpla concret în teren, iar în acest moment aş spune că, dacă mă întrebaţi care sunt şansele reale ale unei negocieri adevărate, pe bune aş spune că sunt foarte mici. Eu nu cred că Federaţia Rusă doreşte în mod real în acest moment să ajungă la o pace cu Ucraina. (...) Ucraina nu va dori că încheie o pace cu Federaţia Rusă până când nu îşi va elibera teritoriile. Aceasta este o linie roşie pentru Ucraina şi depinde de Ucraina să decidă momentul la care va dori să înceapă o negociere de pace", a mai arătat demnitarul.
Bogdan Aurescu critică dur războiul din Ucraina: 'Este un război împotriva arhitecturii de securitate europene'
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.314
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
1.314

1.602
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
1.602

54
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
54

3.903
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
3.903

3.707
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.707

150
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
150

102
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
102

2.683
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.683

1.279
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
1.279

1.942
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
1.942

4.182
VIDEO Sorin Grindeanu a explodat, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Amenință că va depune plângeri penale
4.182

6.848
FOTO Doliu în PSD: A murit cel mai votat primar din istoria Constanței
6.848

6.120
Vlad Voiculescu, prima reacție după ce România a pierdut procesul uriaș cu Pfizer: Aruncă pisica în curtea lui Florin Cîțu
6.120
















Comentează