Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bogdan Aurescu, la evenimentul de lansare a Președinției germane a Consiliului UE

bogdan aurescu

Motto-ul Președinției germane a Consiliului UE- „Împreună pentru redresarea Europei” - reflectă pe deplin spiritul unității, coeziunii și solidarității europene, a declarat, vineri, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat, vineri, la conferința de lansare a Președinției germane a Consiliului UE, la sediul Reprezentanței Comisiei Europene în România, alături de ambasadorul Germaniei în România, Cord Meier-Klodt.

Bogdan Aurescu a apreciat, potrivit unui comunicat de presă al MAE remis MEDIAFAX, că motto-ul Președinției germane - „Împreună pentru redresarea Europei” - reflectă pe deplin spiritul unității, coeziunii și solidarității europene și a subliniat că România susține o astfel de abordare, cu atât mai necesară în actualul context, când este esențială o cooperare strânsă la nivel european pentru a identifica soluții consensuale în fața provocărilor complexe generate de pandemie în plan economic și social. În aceeași măsură, a arătat că lecțiile învățate din această criză vor trebui valorificate pentru a identifica cele mai adecvate instrumente și mecanisme de răspuns european la provocări similare.

Șeful diplomației române a apreciat obiectivele Președinției germane a Consiliului UE în ceea ce privește redresarea economică.

„A evidențiat că este nevoie de voință politică și responsabilitate comună pentru atingerea unui acord ambițios și echilibrat privind Planul european de redresare, de o manieră care să răspundă în mod adecvat nevoilor tuturor statelor membre, în special ale celor mai afectate. De asemenea, a subliniat că viitorul Cadru Financiar Multianual va avea un rol esențial în sprijinirea procesului de redresare, precum și în consolidarea convergenței economice și sociale și reducerea diferențelor de dezvoltare în cadrul UE. A reiterat viziunea şi sprijinul României pentru agrearea unui buget european puternic, consecvent și flexibil pentru a garanta rezultate durabile, inclusiv prin menținerea unui rol central pentru cele două politici majore de investiții ale UE - coeziunea și politica agricolă comună. Referitor la procesul de negociere a viitorului relației UE-Regatul Unit, ministrul afacerilor externe a exprimat încredere în obiectivul de a sprijini ajungerea la un acord, care să asigure protejarea intereselor cetățenilor europeni, cu menținerea unității UE27”, se mai arată în comunicat.

În ceea ce privește prioritățile de pe agenda externă a Președinției germane a Consiliului UE, ministrul Bogdan Aurescu a apreciat prioritatea acordată politicii de extindere și a susținut importanța menținerii unei dinamici pozitive a procesului de negociere asociat acestuia, precum și necesitatea consolidării rezilienței partenerilor din regiune. De asemenea, a exprimat sprijinul României pentru menținerea unui cadru strategic ambițios de cooperare cu statele Parteneriatului Estic post-2020, în linie cu aspirațiile europene și angajamentul față de reforme ale vecinilor estici.

În acest context, a făcut referire la Republica Moldova, pentru care calea europeană reprezintă singura și cea mai sigură cale de a aduce rezultate tangibile cetățenilor acestei țări. Bogdan Aurescu a menționat sprijinul concret acordat de România cetățenilor din Republica Moldova, oferind ajutor umanitar de până la 3,5 milioane de euro, personal medical specializat, facilitând tranzitul umanitar cetățenilor Republicii Moldova care s-au întors acasă. În acest sens, ministrul afacerilor externe a subliniat că, în ciuda tuturor provocărilor cu care ne confruntăm, este nevoie de o mai bună coordonare și unitate în cadrul UE cu privire la Republica Moldova, în special în contextul actual.

În ceea ce privește relația UE cu SUA, șeful diplomației române a evidențiat sprijinul României pentru un parteneriat transatlantic solid şi pentru o acțiune europeană dedicată consolidării acestui parteneriat.

La finalul intervenției sale, ministrul Bogdan Aurescu a reiterat importanța unei acțiuni solidare la nivel european în realizarea priorităților urmărite la nivelul UE: „Într-adevăr, trăim vremuri foarte speciale, excepționale. Istoria ne-a învățat că uniți putem depăși provocările. O Europă puternică și unită este o necesitate, nu o alegere. Europa de mâine depinde de ceea ce realizăm astăzi. Am încredere deplină în valorile europene și în capacitatea UE de a depăși aceste dificultăți și de a deveni mai puternică. Astfel, aș dori să vă exprim, încă o dată, sprijinul nostru deplin pentru președinția germană, pentru noul Trio al președințiilor, pentru a găsi răspunsuri comune la problemele noastre comune și pentru a consolida în deplină solidaritate proiectul european”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.