Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bogdan Aurescu, la reuniunea extraordinară a miniştrilor de Externe din statele NATO dedicată situaţiei din Afganistan

mae.ro
Bogdan Aurescu

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat, vineri, la reuniunea extraordinară a şefilor diplomaţiilor din statele membre NATO, în care s-a analizat deteriorarea "accelerată" a situaţiei de securitate din Afganistan şi implicaţiile acesteia asupra eforturilor de evacuare a cetăţenilor din statele aliate, partenere şi a afganilor care au colaborat cu misiunea Alianţei, precum şi a familiilor acestora.

"Ministrul Bogdan Aurescu a exprimat în intervenţia sa preocuparea deosebită a României faţă de evoluţiile din Afganistan, precum şi solidaritatea cu poporul afgan şi a subliniat necesitatea ca aliaţii să acţioneze unitar şi coordonat, prioritatea fiind reprezentată de asigurarea accesului nestingherit către şi în Aeroportul Internaţional din Kabul pentru toate persoanele care doresc să părăsească Afganistanul. A arătat în acest sens că trebuie îmbunătăţită coordonarea eforturilor de evacuare, inclusiv gestionarea accesului în aeroport", se arată într-un comunicat de presă al MAE, remis AGERPRES.

Aurescu a menţionat necesitatea ca NATO să continue monitorizarea situaţiei de securitate, să îmbunătăţească coordonarea cu Uniunea Europeană şi alţi actori internaţionali şi să iniţieze elaborarea unei noi abordări strategice privind Afganistanul, însoţită de o comunicare strategică adecvată. De asemenea, el s-a referit la nevoia de a fi gestionată eficient situaţia umanitară şi de a fi sprijinite acele segmente ale societăţii afgane care împărtăşesc în continuare valorile democratice occidentale, se precizează în comunicatul MAE, informează Agerpres.

"Miniştrii de Externe aliaţi au acordat o atenţie deosebită problemelor umanitare şi riscurilor la care este expusă în prezent populaţia afgană, îndeosebi femeile şi copiii, precum şi persoanele care au făcut parte sau au sprijinit misiunile şi activităţile NATO în Afganistan. Discuţiile aliate au evidenţiat profunda îngrijorare pentru înrăutăţirea situaţiei din Afganistan şi deteriorarea siguranţei cetăţenilor prezenţi pe teritoriul Afganistanului, pentru care gruparea talibană poartă întreaga responsabilitate. Miniştrii aliaţi de Externe au decis monitorizarea atentă a evoluţiilor de securitate şi umanitare, întărirea coordonării aliate pentru procesul de evacuare şi declanşarea unui proces aprofundat de analiză privind implicaţiile asupra viitoarei abordări a Alianţei faţă de Afganistan", a menţionat MAE.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.