Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, miercuri seară, că România nu este ameninţată direct de evoluţia situaţiei de la Marea Neagră, însă aceasta trebuie detensionată.
"Este o situaţie care ne preocupă şi faţă de care ne-am exprimat îngrijorarea (...) Este cea mai mare masare de trupe ruseşti din 2014 încoace, este cu adevărat, din toate analizele, o mişcare de trupe neobişnuită care a alertat NATO, în mod firesc, a alertat Statele Unite, membrii Uniunii Europene şi care ne preocupă, pentru că vrem să identificăm obiectivele acestor manevre şi, în acelaşi timp, să vedem care sunt măsurile cele mai potrivite pentru a dezescalada această situaţie", a afirmat ministrul de Externe, la Digi 24.
Potrivit lui Aurescu, România nu este ameninţată direct de aceste evoluţii, dar ceea ce se întâmplă în Marea Neagră afectează şi securitatea euroatlantică.
"Suntem în egală măsură preocupaţi şi afectaţi de această situaţie ca alianţă nord-atlantică în întregul său, pentru că tot ceea ce se întâmplă în Marea Neagră afectează şi securitatea euroatlantică (...) şi din această perspectivă ne preocupă în foarte mare măsură ceea ce se întâmplă în această zonă (...) Prin urmare, cred că este foarte important să vedem particularităţile şi parametrii exacţi ai acestor evoluţii şi să nu contenim niciun moment să facem apel la retragerea acestor manifestări de forţă, acestor demonstraţii de autoritate rusă în Marea Neagră", a subliniat el.
Ministrul a menţionat că situaţia de la Marea Neagră va fi unul dintre subiectele aflate pe agenda trilateralei România-Polonia-Turcia, care se va desfăşura începând de joi la Bucureşti.
"Vom avea aici atât miniştrii de Externe polonez şi turc, cu prezenţa fizică şi începem deja de mâine seară prima întâlnire de lucru şi apoi vineri o reuniune plenară, la care se adaugă miniştrii de Externe din Georgia şi Ucraina (...). Deci avem, practic, un minisummit regional, cu cinci miniştri de Externe, care vor discuta despre situaţia de securitate regională (...) Ceea ce este important, cel puţin pentru diplomaţi în momentul de faţă, este să găsim căi de dezescaladare a acestei situaţii. Acesta este unul dintre aspectele pe care le vom discuta şi la reuniunea aceasta trilaterală de la Bucureşti, pentru că, până la urmă, armele diplomaţilor sunt argumentele şi trebuie să facem în aşa fel încât situaţia să nu ajungă într-un moment în care diplomaţia nu mai are ce face", a precizat Aurescu.
Şeful diplomaţiei s-a declarat convins că discuţiile care vor avea loc la Bucureşti vor avea un impact important.
"La nivelul NATO, la nivelul Uniunii Europene încercăm să găsim cele mai potrivite măsuri de acţiune pentru a dezescalada o astfel de situaţie, pentru a da semnale cât se poate de ferme în susţinerea integrităţii teritoriale, suveranităţii Ucrainei în cazul de faţă, pentru a contracara încălcările drepturilor omului (...) Sunt foarte convins că discuţiile pe care le vom avea în aceste zile la Bucureşti vor avea un impact important, pentru că ele arată seriozitatea cu care tratăm evoluţiile de la nivel regional", a mai spus Bogdan Aurescu. A
Bogdan Aurescu: România nu este ameninţată direct de evoluţiile de la Marea Neagră
Explorează subiectul
Articole Similare

25
Anunț de ultim moment: Departamentul de Stat cere cetăţenilor americani să părăsească imediat Venezuela
25

223
Semnal din cosmos? Cercetătorii au dezvoltat o teorie care poate schimba radical căutarea vieții extraterestre
223

1.031
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a rămas fără curent, apă, căldură și transport public
1.031

238
'Mâncarea va fi consumată acasă, dar oamenii vor crede ca se află fizic în restaurant': teleprezența, tehnologia care ne va schimba viața în curând
238

808
VIDEO SUA, atacuri la scară largă împotriva mai multor ținte ale Statului Islamic în Siria: 'Vă vom găsi și vă vom ucide oriunde în lume'
808

3.462
Donald Trump a dat ordin, după uciderea a doi soldați americani: SUA au lansat atacuri la scară largă în operațiunea 'Hawkeye Strike'
3.462

1.492
Institutul Nobel îi strică planurile lui Donald Trump: Adio, Premiul Nobel pentru Pace
1.492

2.427
Vladimir Putin și Donald Trump au intrat în malaxorul lui Traian Băsescu: 'Mai au puțin și închid becul. Ce lume lasă în urma lor?'
2.427

3.153
Ținta atacurilor americane despre care nimeni nu a vorbit: Ce au bombardat SUA în Venezuela
3.153

152
E atât de pro-rus încât va semna un acord de cooperare in domeniul energiei nucleare cu SUA: Lovitura dată de slovacu Robert Fico
152

3.872
Se complică situația! Donald Trump, mesaj de ultimă oră: 'Iranul caută să-și obțină libertatea! SUA, gata să ajute!'
3.872

6.797
Donald Trump a semnat un decret de 'urgenţă naţională'
6.797

43
După luptele de la Alep, SUA fac apel la guvernul de la Damasc şi la kurzi să reia dialogul
43

















Comentează