Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bogdan Aurescu - România va continua să pledeze pentru o soluţionare a conflictului israeliano-palestinian

bogdan aurescu

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, afirmă, referitor la Planul de Pace prezentat de către preşedintele SUA, Donald Trump, privind Procesul de Pace în Orientul Mijlociu, că orice demers care vizează soluţionarea conflictului israeliano-palestinian, care este în beneficiul ambelor părţi şi care dă un impuls Procesului de Pace în Orientul Mijlociu, trebuie salutat. "România va continua să pledeze pentru o soluţionare durabilă a acestui conflict, fundamentată pe un acord just, cuprinzător şi durabil care să fie bazat pe soluţia celor două state, Israel şi Palestina, care să coexiste în pace şi securitate, şi care rămâne singura opţiune viabilă pentru a răspunde aspiraţiilor ambelor părţi", spune Aurescu potrivit news.ro.

"În ceea ce priveşte Planul de Pace prezentat ieri de către Preşedintele Trump privind Procesul de Pace în Orientul Mijlociu, am luat notă de elementele prezentate de către Statele Unite. Analizăm în prezent acest plan şi, de principiu, apreciem că orice demers care vizează soluţionarea conflictului israeliano-palestinian, care este în beneficiul ambelor părţi şi care dă un impuls Procesului de Pace în Orientul Mijlociu, trebuie salutat", a afirmat Bogdan Aurescu, miercuri, într-o declaraţie susţinută în cadrul Conferinţei de lansare a Preşedinţiei croate a Consiliului UE.

El a adăugat că a susţinut în mod constant importanţa implicării şi coordonării cu Statele Unite în dosarul privind Procesul de Pace în Orientul Mijlociu, afirmând că nu pot să existe un Proces de Pace viabil şi o soluţie durabilă fără implicarea Statelor Unite.

"În acelaşi timp, aş dori să vă atrag atenţia şi asupra poziţiei exprimate de către Înaltul Reprezentant şi vicepreşedinte al Comisiei Europene Josep Borrell în cursul zilei de ieri; este o poziţie care a fost agreată de către toate capitalele statelor membre ale Uniunii Europene şi care, în esenţă, menţionează faptul că acest plan propus de către Statele Unite reprezintă o ocazie pentru relansarea eforturilor care sunt extrem de necesare pentru a obţine o soluţie negociată şi viabilă pentru conflictul israeliano-palestinian. România va continua să pledeze pentru o soluţionare durabilă a acestui conflict, fundamentată pe un acord just, cuprinzător şi durabil care să fie bazat pe soluţia celor două state, Israel şi Palestina, care să coexiste în pace şi securitate, şi care rămâne singura opţiune viabilă pentru a răspunde aspiraţiilor ambelor părţi", a spus ministrul român de Externe.

Potrivit lui Aurescu, pe aceste coordonate, în cadrul Uniunii Europene va fi demarat un proces de consultare; vom participa activ în cadrul acestui proces, care va contura un efort diplomatic în vederea unei poziţii comune şi unitare, în baza principiilor dreptului internaţional, în baza cadrului juridic convenit la nivelul ONU.

De asemenea, este necesară implicarea tuturor actorilor relevanţi, mai ales a celor la nivel regional, a susţinut el.

"Nu în ultimul rând, atrag atenţia şi asupra necesităţii dialogului direct între părţi, precum şi asupra unor măsuri de creştere a încrederii între părţi, efort la care şi Uniunea Europeană poate să îşi aducă o contribuţie importantă, aşa cum, de altfel, am arătat deja în cadrul discuţiilor pe acest subiect în cadrul ultimei reuniuni a Consiliului UE Afaceri Externe", a mai spus Aurescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.