Bogdan Mîndrescu este noul președinte al Asociației Aeroporturilor din România

Autor: Alice Draghici

Publicat: 15-09-2025 13:09

Actualizat: 15-09-2025 13:10

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Cu unanimitate de voturi, Bogdan Mîndrescu, directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), a fost ales președinte al Asociației Aeroporturilor din România (AAR). Decizia a fost luată în cadrul Adunării Generale Extraordinare desfășurate luni, la Brașov.

Membrii AAR au desemnat și o nouă echipă de conducere, anunțând totodată un plan ambițios pentru viitorul rețelei de aeroporturi din țară.

Noua echipă de conducere

Bogdan Mîndrescu va fi secondat de Sorin Manda, directorul general al Aeroportului Craiova, ales în funcția de prim-vicepreședinte, responsabil de coordonarea activităților executive.

Cei șase vicepreședinți sunt:

• Bogdan Artagea (Aeroportul Internațional „Mihai Kogălniceanu” Constanța) – Zona 1

• Lucian Taropa (Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara) – Zona 2

• Ioan Măriuța (Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava) – Zona 3

• Andrei Peti (Aeroportul Internațional Transilvania Târgu Mureș) – Zona 4

• Răzvan Horga (Aeroportul Internațional Oradea) – relația cu organismele internaționale

• Radu Bezniuc (Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău) – relația cu instituțiile de stat

Secretar general al AAR este Marius Gârdea (Aeroportul Internațional Sibiu), iar trezorier a fost desemnat Ovidiu Moșneag (Aeroportul Internațional Arad).

Viziunea pentru viitor

Noul președinte a prezentat direcțiile strategice ale Asociației: digitalizare și automatizare, siguranță și securitate avansată, utilizarea energiei verzi, servicii contactless și biometrice, precum și parteneriate pentru inovare.

„Ne propunem să facem din aeroporturile României adevărate hub-uri inteligente, prietenoase cu pasagerii și cu mediul. Modernizarea trebuie să fie motorul creșterii noastre și să transforme infrastructura aeriană într-un etalon pentru regiune”, a declarat Bogdan Mîndrescu.

Schimbarea a fost bine primită de operatorii aerieni și autoritățile locale, care și-au exprimat sprijinul pentru proiectele dedicate digitalizării și reducerii amprentei de carbon a aeroporturilor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri