Bogdan Stelea: E trist că am ajuns să pierdem cu Armenia şi Georgia

Autor: George Traicu

Publicat: 04-06-2021

Actualizat: 04-06-2021

Article thumbnail

Sursă foto: www.gsp.ro

Fostul portar al primei reprezentative de fotbal, Bogdan Stelea, a declarat, vineri, că este trist faptul că echipa naţională a României a ajuns să piardă în faţa unor selecţionate precum Armenia şi Georgia.

El a menţionat însă că fotbalul românesc trebuie să accepte situaţia în care a ajuns pentru a putea găsi soluţiile de ieşire din această perioadă slabă.

"E trist că am ajuns aici, să pierdem cu Armenia şi Georgia. În situaţia de faţă sunt lucruri pe care trebuie să le acceptăm şi lucruri care se pot întâmpla, ţinând cont de nivelul la care suntem. Atâta timp cât o să stăm să ne plângem în palme şi nu acceptăm o situaţie clară în care a ajuns fotbalul nostru, o să fie foarte greu să ieşim. Noi încercăm în permanenţă să găsim vinovaţi de moment, dar nu e vorba despre asta", a afirmat fostul portar.

Stelea este de părere că jucătorii naţionalei trebuie să evolueze cu curaj în amicalul cu Anglia de duminică seara, la Middlesbrough.

"În Anglia trebuie să mergem să jucăm. În primul rând să jucăm cu curaj împotriva unei echipe extraordinare. Până la urmă rezultatul nici nu contează, ci felul în care se comportă jucătorii şi atitudinea lor. Cu toate că nu pot să spun că jucătorii noştri nu au avut atitudine în meciurile trecute", a precizat fostul portar.

Bogdan Stelea a fost prezent, vineri, la evenimentul de deschidere a turneului Superbet Chess Classic Romania 2021, din cadrul Grand Chess Tour, la care a participat şi marele maestru Garry Kasparov.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri