Candidatul opoziţiei la alegerile prezidenţiale din Bolivia, Carlos Mesa, a cerut duminică organizarea unui nou scrutin care să scoată ţara din criza declanşată de realegerea controversată a socialistului Evo Morales la sfârşitul lunii octombrie, informează luni AFP preluat de agerpres.
"Cea mai bună soluţie pentru această criză, în condiţiile actuale, este un nou scrutin supravegheat de un nou organ electoral imparţial şi sub observarea riguroasă a comunităţii internaţionale", a declarat Mesa în capitala la Paz, la încheierea unei întruniri a partidului său Comunitatea cetăţenească.
Carlos Mesa, politician de centru, care s-a aflat la conducerea ţării în perioada 2003 - 2005, s-a clasat pe locul al doilea la alegerile prezidenţiale din 20 octombrie cu 36.51% din voturi, faţă de 47.08% cât a obţinut Evo Morales, aflat la putere din 2006, conform rezultatelor definitive date publicităţii sâmbătă.
Avansul de peste 10 procente al preşedintelui Morales îi permite în mod automat acestuia să fie reales din primul tur. Opoziţia a denunţat însă comiterea unei fraude electorale, iar valul de contestare care a izbucnit a doua zi după scrutin s-a soldat cu cel puţin 2 morţi şi 140 de răniţi.
"În mâinile lui Evo Morales se află pacificarea ţării şi ieşirea democratică din această criză", a adăugat Mesa. El a cerut susţinătorilor săi să rămână mobilizaţi "în pace şi non-violenţă".
Preşedintele Morales şi-a acuzat rivalii că încearcă să provoace o confruntare armată. Opoziţia "vrea morţi provocate de poliţie şi de forţele armate", o replică la apelul pe care o altă figură a opoziţiei, Luis Fernando Camacho, l-a făcut sâmbătă, chemând armata boliviană "să treacă de partea poporului".
Guvernul a cerut Organizaţiei Statelor Americane (OSA) să realizeze un audit al alegerilor din 20 octombrie, dar această iniţiativă a fost respinsă de opoziţie.
OSA urmează să îşi prezintă raportul în următoarele două săptămâni.
Bolivia: Candidatul opoziţiei Carlos Mesa cere organizarea unui nou scrutin prezidenţial
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

97
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
97

1.635
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
1.635

1.089
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
1.089

485
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
485

241
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
241

1.170
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
1.170

514
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
514

96
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
96

71
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
71

906
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
906

1.149
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
1.149

74
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
74

1.093
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
1.093
















Comentează