Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mai mult de un sfert dintre bolnavii care au suferit de COVID-19 au avut simptome şi după şase luni de la boală

rohealthreview.ro
ATI spital pacient bolnav

COVID-19 este o boală ce poate fi persistentă şi genera simptome de lungă durată, potrivit unui studiu realizat de cercetători elveţieni care arată că peste un sfert dintre bolnavii adulţi care au depăşit boala au prezentat simptome chiar şi după şase luni, relatează EFE, potrivit Agerpres.

La acest studiu, publicat de revista Plos One şi realizat de Universitatea din Zurich, au participat 431 de persoane care au avut COVID-19 între februarie şi august 2020. Dintre bolnavii cu COVID-19 persistent, 55% au semnalat ca simptome oboseala, 25% dificultăţi de respiraţie şi 26% probleme de depresie.

Echipa condusă de Milo Puhan, de la Universitatea din Zurich, a constat că 26% dintre cei care s-au îmbolnăvit nu s-au recuperat complet în cele şase sau opt luni de la diagnostic, în timp ce 40% au făcut cel puţin o vizită la medic după ce depăşiseră stadiul acut al bolii.

Participanţii au completat un formular privind starea lor de sănătatea după o medie de 7,2 luni de la diagnostic. Dintre aceştia, 89% prezentau simptome la momentul punerii diagnosticului, iar 19% au fost spitalizaţi la declanşarea bolii.

Datele arată şi că un procent mai mare de femei şi de pacienţi iniţial spitalizaţi au declarat că nu s-au recuperat întru totul, comparativ cu bărbaţii şi cei care au depăşit boala fără să fie nevoie să fie internaţi.

Dacă la început răspunsul sistemelor medicale de sănătate publică faţă de SARS-CoV-2 s-a axat pe combaterea perioadei acute a bolii, autorii amintesc că tot mai multe probe arată că infecţia poate avea şi consecinţe pe termen lung pentru sănătatea fizică şi mentală.

Prin urmare, ei consideră că aceste rezultate arată necesitatea de a planifica la timp resursele şi de a adapta serviciile sanitare la nevoile persoanelor care au suferit de COVID-19 de lungă durată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.