Premierul Ilie Bolojan a povestit cum a avut un accident grav de mașină în urmă cu 30 de ani și cum norocul său a fost că a fost salvat de echipajele SMURD.
Bolojan spune că s-a făcut praf
„În anul 1998, făceam drumuri de Bucureşti şi am avut un grav accident de circulaţie, în zona Târgu Mureş. Pe la 5 dimineaţa am intrat frontal într-un parapet pe dealul Nadeşului, într-o curbă foarte strâmtă şi m-am făcut praf şi pulbere, cu fracturi de coaste, de claviculă, capul spart..., dar am scăpat. Cei care m-au evacuat de acolo au fost cei de la SMURD Târgu Mureş şi eu le sunt recunoscător şi spun că dacă am scăpat de acolo a fost şi datorită acestor oameni. Le mulţumesc că am avut şansa să fiu asistat de dânşii şi am scăpat dintr-un grav accident de circulaţie", a spus Bolojan în 2013, exprimându-și și atunci respectul pentru cadrele medicale din Oradea şi pentru Raed Arafat, care a reuşit să pună la punct "un sistem bun", al medicinei de urgenţă în România.
Astăzi, premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj după victoria PAS din Republica Moldova
Premierul României, Ilie Bolojan, a felicitat cetățenii și autoritățile Republicii Moldova pentru desfășurarea alegerilor parlamentare, subliniind că votul exprimat confirmă opțiunea clară pentru integrarea europeană și reafirmând sprijinul deplin al Bucureștiului pe acest drum.
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a transmis un mesaj de felicitare cetățenilor Republicii Moldova după alegerile parlamentare desfășurate ieri, subliniind mobilizarea exemplară și opțiunea clară pentru parcursul european.
„Felicit din inimă cetățenii Republicii Moldova pentru mobilizarea exemplară la alegerile parlamentare de ieri și pentru votul în direcția europeană. Vreau să felicit în mod deosebit și autoritățile Republicii Moldova pentru modul exemplar în care au organizat scrutinul și pentru felul în care au făcut față unui complex de presiuni menite să deturneze dorința oamenilor”, a declarat Bolojan.
Șeful Executivului de la București a subliniat că, în final, așa cum se întâmplă în democrațiile autentice, „votul oamenilor este ceea ce a făcut diferența”.
El a reiterat susținerea fermă a României pentru drumul european al Republicii Moldova: „Locul Republicii Moldova este în marea familie europeană. Personal, dar și în numele Guvernului României, vom fi alături de Republica Moldova pe acest drum. Felicitări, Republica Moldova!”.
Comentează