Ies la iveală informații din interior! Premierul României, Ilie Bolojan, ar fi fost de acord ca salariul minim să crească în anul 2026, după o discuție cu ministrul Muncii, Florin Manole, au spus sursele noastre.
Surse ale STIRIPESURSE.RO au dezvăluit că prim-ministrul Bolojan ar fi înțeles că majorarea salariului minim vine ca urmare a directivei europene privitoare la salariul minim european, ce a fost transpusă în legislația românească anul trecut, în perioada Guvernului Ciolacu.
Astfel, în urma discuției cu Florin Manole, Ilie Bolojan ar fi cedat, iar salariul minim ar urma să crească în anul 2026.
Majorare a salariului minim în 2026
Reamintim că majorările de pensii și salarii au fost înghețate pentru anul 2026, conform deciziilor Guvernului Bolojan.
Potrivit surselor STIRIPESURSE.RO, salariul minim ar urma să se majoreze la 4.325 de lei, aceasta fiind propunerea social-democraților.
Mai exista și varianta creșterii salariului minim la 4.500 de lei, însă acest scenariu a picat, în contextul situației economice actuale.
În anul 2024, pe timpul Guvernului Ciolacu, a fost transpusă Directiva UE privind salariul minim european
În anul 2024, pe vremea în care Guvernul era condus de către Marcel Ciolacu, a fost transpusă în legislația românească Directiva (UE) 2022/2.041 a Parlamentului European și a Consiliului din 19 octombrie 2022 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană.
Potrivit legii, valoarea salariul minim brut ar trebui să se situeze între 47% și 52% din salariul mediu brut.
În caz contrar, România riscă să fie sancționată la nivel european, au spus sursele noastre.
Fostul ministru Marius Budăi a anunțat că salariul minim va crește
Într-o postare pe Facebook, fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a anunțat creșterea salariului minim în România.
„Salariul minim va crește în anul următor! Nu va fi înghețat! Vă asigur de acest lucru! PSD nu va accepta încălcarea legislației naționale și europene care reglementează salariul minim european. PSD s-a luptat atât în Parlamentul European, cât și în Guvern și în Parlamentul României pentru a introduce aceste garanții pentru cei 830.000 de salariații care au cele mai mici venituri”, a spus Budăi.
„Personal, în calitate de ministru al muncii susținut de PSD, am modificat un punct de vedere al unui guvern strict de dreapta care se opunea aprobării Directivei privind salariul minim european. Deci, nu discutăm dacă, ci cu cât va crește!”, a mai precizat el.
Comentează