Premierul Ilie Bolojan a discutat joi seară, în emisiunea Alessandrei Stoicescu, despre viitoarele alegeri locale la Primăria Capitalei și strategia PNL pentru alegerea unui candidat comun.
Întrebat despre alegerile din București, premierul a explicat că s-a discutat deja în coaliție despre calendar: „Am avut de două ori această discuție în coaliție. De principiu s-a convenit să se convoace alegerile în luna noiembrie, la jumătatea lunii noiembrie, dar nu s-a definitivat acest lucru datorită faptului că nu au mai fost ședințele de coaliție și mie mi s-a părut de bun simț ca să existe un acord atunci când stabilești data alegerilor. Asta înseamnă că e foarte posibil că în această toamnă să avem alegeri în București.”
Premierul a subliniat importanța strategiei partidelor în funcție de tipul alegerilor: „La București avem alegeri din primul tur, deci candidatul care are cel mai mare număr de voturi, indiferent cât are, are șanse foarte mari să fie primul tur. Pe care, de consecință, consider că partidele care astăzi sunt parte a coaliției trebuie să analizeze cu cel mai serios susținerea, poate în totalitate, deși nu e foarte ușor să facă acest lucru unui candidat, sau cel puțin două partide să găsească o formulă să susțină un candidat.”
Bolojan a precizat că alegerea candidatului trebuie să se bazeze pe studii sociologice: „Stabilirea acestui candidat trebuie să se facă pe niște analize sociologice, în așa fel încât să nu mai recurgem la candidați care nu sunt testați, nu sunt verificați și, cel puțin din punctul acesta de vedere, PNL a realizat un sondaj de opinie. Noi am testat trei dintre colegii noștri care ar putea să candideze și am constatat că domnul primar al sectorului 6, Ciprian Ciucu, are o cotă de încredere bună în București, este într-un top al încrederii între cei care au fost testați, având în vedere și experiența dânsului personal și rezultatele pe care le obține la Primăria Sectorului 6.”
Premierul a adăugat că nominalizarea lui Ciucu va fi analizată după stabilirea oficială a datei alegerilor: „Considerăm că este unul dintre candidații redutabili și, sigur, nominalizarea dânsului în calitate de candidat la funcția de primar s-ar putea face după stabilirea datei alegerilor, altfel nu se justifică această chestiune, dar este una dintre soluțiile bune pentru București pe care le văd fezabile.”
Comentează