Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Boloș este 'omul lui Hellvig' – Acuzații grave din partea unui fost ministru: 'Acest gen de șobolăneală produce efecte perverse: sabotaj economic'

Inquam Photos / George Călin
Marcel-Bolos

Boloș este 'omul lui Hellvig' – Acuzații grave din partea unui fost ministru: 'Acest gen de șobolăneală produce efecte perverse!'

Fostul ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, îl acuză pe Marcel Boloș, actualul ministru al Finanțelor, de „sabotaj economic”.

„Peste 500 de milioane de euro ne costă prostia și mania patologică a lui Boloș de a conduce ministere prin OUG pentru a scăpa de răspundere

Și asta nu e toată suma, ci doar o parte care vine doar de la un singur program operațional, cel de Competitivitate (POC). Sunt informații publice comunicate de MIPE în urma unei solicitări în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informații cu caracter public.

De ce această problemă?

Pentru că marioneta lui Hellvig a dat OUG 36/2023 pentru închiderea programelor operaționale aferente perioadei 2014-2020, în care a băgat niște termene pentru etapele procedurale care fac parte din birocrația normală.

Sună complicat și tehnic, așa că încerc să o zic altfel. Aveam nevoie de o procedură pe care birocrația să o aplice la închiderea programelor (suntem în ultimul an de aplicare). Această procedură poate fi ordin de ministru sau maxim hotărâre de guvern. Dar, stați jos?, Boloș nu a dat nici ordin de ministru, nici HG. A dat OUG.

OUG - adică putere de lege.

De ce OUG? Pentru că omul lui Hellvig e genul de personaj care nu trebuia să fie niciodată ministru. Fuge de răspundere. Crede el (parțial adevărat, pentru că DNA nu poate ancheta emiterea de OUG) că așa nu va răspunde pentru nimic. Evident, acest gen de șobolăneală produce efecte perverse.

Cum e acesta. Avem o procedură de închidere a programelor ridicată la nivel de lege”, a explicat Cristian Ghinea, pe Facebook.

„Cum realitatea e mereu mai complexă, procesul e întârziat. Dacă dădea un ordin de ministru, îl putea modifica. Dar un OUG e mai greu. Deci termenele devin scadente și acum birocrația e blocată de o lege inutilă dată doar pe motiv de șobolăneală.

Unul dintre aceste termene este 30 septembrie 2023, dată după care se reziliază toate contractele care nu aveau un progres financiar de 5% sau de 10%, în funcție de programul operațional. Punct, fără vreo altă condiție, fără proces de conciliere, fără “se pot”.

Specialistul lu’ pește ținut în brațe de Hellvig, dar și lăudat și promovat de toată șefimea și baronimea penelistă și pesedistă, a băgat acest termen în mai, înainte de a pleca de la MIPE, în condițiile în care procesul de evaluare/contractare pentru două axe din cadrul Programului Operațional Competitivitate s-a încheiat în luna septembrie 2023 (scrie negru pe alb în răspunsul MIPE). Cum să pui în lege progres financiar de peste 5% dacă tu nici nu ai semnat contractele?! E de noaptea minții. Asta înseamnă că 1669 de contracte de finanțare (din 1928) ar trebui reziliate conform legii, deși teoretic mai pot fi implementate până la sfârșitul anului.

Suma totală a acestor contracte este 2,42 miliarde de lei, aproximativ 500 de milioane de euro. Și vorbim doar despre un singur program operațional. Iar catastrofa asta umană gestionează acum toate finanțele țării.

Ăsta e sabotaj economic! Și-mi asum cât se poate de clar aceste acuzații! (...)

Cine plătește?

Boloș? Hellvig? SRI? Așa ar trebui, așa ar fi corect.

Ce se mai poate face?

USR va depune o propunere legislativă prin care să fie eliminat acest termen de 30 septembrie la care toate contractele ar trebui reziliate, decizia de reziliere urmând să fie luată doar după o analiză din care să rezulte că proiectele nu pot fi fazate sau continuate pe cheltuiala beneficiarilor (pentru a nu fi restituite sumele deja plătite)”, a spus Ghinea, pe pagina sa de Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.