Bombă de aruncător descoperită în zona unui pod pietonal peste Someş, în Satu Mare

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 18-07-2024

Actualizat: 18-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: channelnewsasia.com

O bombă de aruncător de calibrul 82mm a fost descoperită, joi dimineaţă, în municipiul Satu Mare, în zona unui pod pietonal, pe malul drept al râului Someş. Elementul de muniţie a fost ridicat de câte pirotehnicieni.

Potrivit reprezentanţilor ISU Satu Mare, bomba de aruncător a fost găsită de o echipă de muncitori care face lucrări pe malul drept al Someşului, în zona unui pod pietonal.

Pompierii pirotehnicieni au ridicat bomba şi au dus-o într-un depozit, aceasta urmând a fi distrusă în condiţii de siguranţă.

Salvatorii amintesc că elementele de muniţie nu trebuie ridicate, transportate sau duse în diferite încăperi, nu trebuie vândute ca fier vechi, iar cei care le găsesc nu trebuie să încerce să le demonteze.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri