DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Bomba de la Galați: Consiliul Județean, blocat după o acțiune în justiție

marius stan

Magistraţii Tribunalului Galaţi au decis, miercuri, ca mandatul de consilier judeţean al fostului primar al municipiului Galaţi, Marius Stan, să fie validat în termen de 15 zile de Consiliul Judeţului(CJ) Galaţi, care i-l invalidase în şedinţa de constituire din 27 iunie, prin votul consilierilor PSD, ALDE, PMP şi UNPR. De asemenea, magistraţii Tribunalului Galaţi au hotărât să anuleze Hotărârea de constituire a CJ Galaţi, dar şi hotărârile privind alegerea preşedintelui şi vicepreşedinţilor CJ, ultimele două putând fi atacate cu recurs. Mai mult, magistraţii obligă CJ Galaţi să îi achite lui Marius Stan 1 350 de lei, cheltuieli de judecată.

Citeşte şi: Un baron local al PSD scapă de puşcărie după un an şi trei luni

Astfel, potrivit site-ului Tribunalului Galaţi, 'Conform art.406 alin 3 C.pr.civ., ia act de renunţarea reclamantului la judecarea cererii de suspendare executare. Respinge ca neîntemeiate excepţiile lipsei de obiect şi prematurităţii acţiunii, invocate de pârâţi prin întâmpinare. Admite acţiunea. Dispune anularea Hotărârii Consiliului Judeţean Galaţi nr.119/27.06.2016 [hotărârea de constituire a CJ Galaţi]. Obligă pe pârâţi la adoptarea unei hotărâri de validare a mandatului de consilier judeţean al reclamantului, în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei sentinţe. Dispune anularea HCJ Galaţi nr.120/27.06.2016 şi a HCJ Galaţi nr.121/27.06.2016 de alegere a Preşedintelui şi, respectiv, vicepreşedinţilor Consiliului Judeţean Galaţi. Obligă pe pârâţi să achite reclamantului suma de 1.350 lei cheltuieli de judecată. Definitivă privind soluţia pronunţată cu privire la anularea HCJ 119/2016 şi obligarea C.J Galaţi la emiterea hotărârii de validare pentru reclamant. Cu recurs în 15 zile de la comunicare privind soluţia pronunţată cu privire la anularea HCJ 120 şi HCJ 121, ambele din 27.06.2016. Sub sancţiunea nulităţii, recursul se va depune la Tribunalul Galaţi. Pronunţată în şedinţa publică din 10.08.2016".

Citește și: BĂTAIE între femei: Ce a urmat nu se aștepta nimeni / VIDEO

În consecinţă, prin anularea constituirii CJ Galaţi, toate hotărârile luate în cele două şedinţe care s-au desfăşurat până acum vor deveni nule de fapt. "Eu nu ştiu de decizia Tribunalului, când o voi studia voi putea să-mi exprim punctul de vedere. Totuşi, trebuie spus că decizia nu este definitivă, există căi de atac la care vom apela. Dar, într-adevăr, dacă decizia s-ar menţine aceeaşi, ar însemna că, logic, toate hotărârile luate de CJ până acum sunt nule', a declarat preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea (PSD). Fostul primar Marius Stan, fost la UNPR, actualmente la PMP, are un proces similar şi împotriva Consiliului Local Galaţi, unde i s-a invalidat mandatul în acelaşi mod ca şi la CJ.

Citește și: Sigur nu știai: Motivul pentru care literele nu au ordinea alfabetică pe tastaturi

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.