Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bombardamente americane în Somalia - Cel puţin 35 de militanţi ai organizaţiei fundamentaliste Al-Shabaab au fost uciși

bombardament

Cel puţin 35 de militanţi ai organizaţiei fundamentaliste Al-Shabaab, afiliată reţelei teroriste Al-Qaida, au fost ucişi în urma unui raid aerian efectuat de Statele Unite în Somalia, anunţă Pentagonul, potrivit mediafax.

Raidurile aeriene au vizat duminică poziţii ale organizaţiei teroriste Al-Shabaab din zona Beledweyne, în regiunea Hiran, situată în centrul Somaliei.

"În acest moment, estimăm că au fost ucişi 35 de terorişti şi că nu au fost omorâţi sau răniţi civili", a transmis luni seară Comandamentul SUA pentru regiunea Africa, potrivit unui comunicat postat pe site-ul instituţiei.

"Raidurile aeriene au vizat militanţi Al-Shabaab care se deplasau într-o zonă rurală", precizează Comandamentul SUA pentru regiunea Africa.

În anul 2018, aviaţia militară americană a efectuat aproximativ 50 de raiduri aeriene asupra unor poziţii militare Al-Shabaab din Somalia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.