Bombardarea Siriei, cireaşa de pe tort la cina dintre Trump şi Xi Jinping: 'Acum suntem la desert'

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 02-05-2017

Actualizat: 02-05-2017

Article thumbnail

Sursă foto: reuters

Ministrul comerţului din SUA, Wilbur Ross, care se afla alături de preşedintele Donald Trump la lansarea raidului asupra bazei siriene Shayrat de la 6 aprilie, a descris atacul forţelor SUA drept o formă de "divertisment", relatează marţi CNN, citând săptămânalul Variety, transmite şi agerpres.

Potrivit lui Ross, raidul american asupra bazei siriene, care a fost ordonat în timp ce Trump îl avea ca oaspete la reşedinţa sa din Mar-a-Lago (Florida) pe omologul său chinez Xi Jinping, "a ţinut loc de divertisment după cină".

TRAFIC de organe în favoarea şeicilor arabi. Poliţia a destructurat o întreagă reţea

"Şi chestia a fost că pe preşedinte nu l-a costat nimic acest divertisment", a adăugat Wilbur Ross luni, în cadrul unei conferinţe organizate de centrul de reflecţie Milken Institute din California.

Ministerul Comerţului şi Casa Albă nu au comentat pentru moment aceste relatări, la solicitarea CNN.

Baza guvernamentală siriană de la Shayrat, despre care se crede că găzduia avioanele implicate în atacul chimic din 4 aprilie de la Khan Shaykhun soldat cu aproape 100 de morţi, a fost atacată la 6 aprilie de 59 de rachete americane Tomahawk. Trump a povestit cu mare fanfară despre raidul american, care a coincis cu vizita lui Xi Jinping, într-un interviu în care a amintit cu precizie ce au consumat la cină el şi preşedintele chinez.

"Stăteam la masă. Terminasem cina. Acum suntem la desert", a relatat Trump pentru Fox Business. "Şi am mâncat cea mai frumoasă prăjitură de ciocolată pe care ai văzut-o vreodată, iar preşedintelui Xi i-a plăcut".

Teheranul rămâne FIDEL lui Bashar al-Assad şi va continua să trimită forţe militare în Siria

Potrivit USA Today, ministrul comerţului a amintit luni la evenimentul din California că, în toiul întâlnirii dintre Trump şi Xi, "chiar când se aducea desertul, preşedintele i-a explicat dlui Xi că vrea să-i spună ceva, şi a fost vorba de lansarea celor 59 de rachete în Siria".

Dar - remarcă USA Today - chiar dacă raidul american ar fi fost un fel de "divertisment" cum a formulat Ross, pe Trump l-a costat ceva această 'distracţie': costul unei singure rachete Tomahawk în bugetul forţelor navale americane pe anul fiscal 2017 se ridică la 1,35 milioane de dolari.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri