Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Boris Johnson s-a angajat să abolească eliberările anticipate ale persoanelor condamnate de terorism

Agerpres
Boris Johnson

Boris Johnson s-a angajat să introducă pedepse minime şi să abolească eliberările anticipate ale persoanelor condamnate de terorism, un angajament în urma căruia a fost acuzat că exploatează în scopuri politicianiste atentatul sângeros de la Londra comis de un astfel de condamnat, cu doar zece zile înaintea alegerilor legislative anticipate, relatează AFP.

Premierul britanic în exerciţiu a anunţat totodată examinarea cazurilor unui număr de ”aproximativ 74” de condamnaţi de terorism care au beneficiat de o eliberare anticipată, o măsură care a condus la arestarea unui bărbat în vârstă de 34 de ani la Stoke-on-Trent (centru), potrivit poliţiei, potrivit news.ro.

Acest bărbat ”este suspectat de pregătirea unor acte teroriste” şi de ”încălcarea condiţiilor eliberării”, însă ”nimic nu sugerează că era implicat” în atentatul de la Podul Londrei şi nu prezenta ”un risc imediat la adresa securităţii publicului”, a precizat Poliţia din West Midlands.

Presa britanică scrie că este vorba despre Nazam Hussain, condamnat împreună cu autorul atacului de la London Bridge Usman Khan, în vârstă de 28 de ani, de infracţiuni teroriste în 2012.

În expediţia sa sângeroasă, vineri, acesta din urmă i-a înjunghiat mortal pe Jack Merritt, în vârstă de 25 de ani, şi Saskia Jones, în vârstă de 23 de ani, amândoi absolvenţi ai Universităţii Cambridge, într-o conferinţă a programului universităţii, de formare şi reabilitare a deţinuţilor, la care participa.

Boris Johnson i-a acuzat pe laburişti - în opoziţie - de faptul că se află la originea unei legi care a permis eliberarea sa anticipată automată în 2018, la şase ani de la condamnarea sa cu privire la infracţiuni teroriste.

”Acest sistem trebuie să înceteze”, a pledat liderul conservator într-un editorial publicat de Mail on Sunday, în plină campanie în vederea realegerii sale, la 12 decembrie.

Citește și: Liviu Dragnea, prima postare pe Facebook, după încarcerare: România, de dragul tău am sacrificat tot

”Dacă eşti condamnat de o infracţiune teroristă gravă, trebuie să existe o condamnare obligatorie de minimum 14 ani, iar unii ar trebui să nu iasă niciodată”, a continuat el.

”Pentru toate infracţiunile terosite şi extremiste, condamnarea pronunţată de către un judecător trebuie să fie efectiv ispăşită. Aceşti criminali trebuie să ispăşească fiecare zi a pedepsei lor, fără excepţie”.

RĂSCUMPĂRARE, NU RĂZBUNARE

Asemenea măsuri ar fi permis evitarea atacului sângeros revendicat de gruparea Statul Islamic, a dat asigurări Johnson.

Însă el i-a înfuriat pe cei care îl acuză că vrea să politizeze atentatul.

Cea mai puternică dezaprobare a venit din partea familiei lui Jack Merritt.

”Jack nu ar fi vrut ca acest eveniment teribil şi izolat să fie folosit ca pretext de Guvern în vederea introducerii unor pedepse şi mai dure împotriva deţinuţilor sau menţinerii în închisoare a oamenilor mai mult decât este necesar”, a subliniat familia într-un comunicat.

”Jack trăia potrivit pricnipiilor sale. El credea în răscumpărare şi reabilitare, nu în răzbunare şi lua întotdeauna partea celor mai slabi”, a adăugat ea. El voia să facă o carieră ”ajutând persoane în sistemul penal”.

O fosta studentă la Cambridge, animată de ”o sete de cunoaştere formidabilă”, Saskia Jones voia să intre în poliţie, ”dorind să se specializeze în susţinerea victimelor” şi ”atât de generoasă încât vedea ceea ce este mai bun în oameni”, a declarat familia acesteia.

”CEL MAI BUN DINTRE BĂIEŢI”

Adjunctul preşedintei Partidului Liberl Democrat (Lib-dem) Ed Davey a avertizat, la rândul său, că ”în mijlocul unor alegeri, nu trebuie să obţii capital politic dintr-o tragedie, iar asta este ceea ce face” Boris Johnson.

Liderul Partidului Laburist (Labour) Jeremy Corbyn consideră că nu ”trebuie neapărat” să încarcerezi condamnaţi de terorism şi s arunci cheia. ”Asta poate avea consecinţe”.

”Niciun Guvern nu poate împiedica toate atacurile”, dar ”Guvernul poate să acţioneze pentru a face asemenea acte teroriste mai puţin probabile”, a argumentat el într-un discurs de campanie la York. Accentul este necesar să fie pus asupra poliţiei, serviciilor de probaţiune şi sociale.

Omagii aduse victimelor se multiplică pe Twitter. Rapperul Dave, al cărui album "Psychodrama", recompensat cu prestigiosul Mercury Prize, este inspirat de reabilitarea de care a beneficiat fratele său, în carecrat de crimă. ”JackMerritt era cel mai bun dintre băieţi”, a scris el pe Twitter.

Potrivit Universităţii Cambridge, un membru al personalului său se află între cele trei persoane rănite, dintre care una a fost externată. Celelalte două erau spitalizate în continuare ”într-o stare stabilă”, a precizat poliţia.

London Bridge, podul este tamisa din centrul londrei, a fost deja teatrul, în 2017, al altui atentat, reveneicat de SI, soldat cu opt morţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.