DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Boris Johnson schimbă foaia de teama COVID-19: ar putea recomanda purtarea măştilor în toate locurile publice

The Guardian
coronavirus masca

Marea Britanie ar putea recomanda în curând acoperirea feţei în toate locurile publice, inclusiv birouri şi alte locuri de muncă, a relatat marţi The Telegraph, la o zi după ce guvernul a anunţat că măştile vor fi obligatorii în magazine din 24 iulie, informează miercuri Reuters, conform agerpres.ro.

Oficialii au început discuţii private cu grupuri reprezentând angajatori majori, în timp ce miniştrii elaborează o "foaie de parcurs" pentru a evita un al doilea val de COVID-19, adaugă cotidianul.

Vineri, prim-ministrul Boris Johnson urmează să stabilească o nouă foaie de parcurs pentru strategia sa pe termen lung, ce va include detalii despre modul în care ţara se va întoarce la locurile de muncă fără a risca un al doilea vârf al pandemiei.

Ședință de urgență la Guvern! Starea de alertă ar putea fi prelungită cu alte 30 de zile


Acoperirea feţei în magazine este deja obligatorie în câteva alte ţări europene, inclusiv Germania, Spania şi Italia.

Johnson a declarat săptămâna trecută că reguli mai stricte privind purtarea măştilor ar putea fi necesare, în timp ce Partidul Laburist de opoziţie a criticat guvernul pentru că nu a acţionat mai devreme în Anglia.

Ordinul de luni notează că persoanele care nu poartă mască pot fi amendate cu până la 100 de lire sterline (125,48 dolari) - în conformitate cu amenzile existente pentru persoanele care nu îşi acoperă faţa în transportul public - amendă ce ar scădea la 50 de lire sterline dacă va fi plătită în termen de 14 de zile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.