Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, se va întâlni luni după-amiază, la New York, cu Donald Tusk, preşedintele în funcţie al Consiliului European, cu ocazia reuniunii Adunării Generale ONU, a anunţat vineri un oficial UE, informează site-ul cotidianului Le Figaro, potrivit mediafax.
Întrevederea va avea loc într-un moment critic pentru negocierile dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană pe tema Brexit.
Marea Britanie urmează să se retragă din Uniunea Europeană pe 31 octombrie 2019.
Comentează