Bosnia şi Herţegovina: Statele membre SEECP s-au angajat să colaboreze în privinţa integrării europene la summitul de la Sarajevo

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 09-07-2019

Actualizat: 09-07-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Participanţii la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP) s-au angajat marţi, în cadrul summitului de la Sarajevo al forumului de cooperare regională, să colaboreze în privinţa integrării în Uniunea Europeană şi să aprofundeze întărirea securităţii şi a stabilităţii în regiune, informează Xinhua, potrivit agerpres.ro.

Totodată, necesitatea unui angajament ferm faţă de reforme şi de consolidarea cooperării regionale este menţionată în declaraţia adoptată la încheierea summitului de două zile organizat pe muntele Jahorina, la 33 km sud-est de Sarajevo, capitala Federaţiei Bosnia şi Herţegovina (BiH).

Citește și: Gabriela Firea, mesaj pentru urechile fine din politică, la externarea din spital: Nu mor caii când vor câinii

"Este foarte importantă întărirea cooperării economice între participanţii la SEECP, precum şi între SEECP şi economiile UE, acest aspect fiind extrem de important pentru creşterea

economică, dezvoltarea durabilă şi prosperitatea cetăţenilor din Europa de Sud-Est", se arată în declaraţie.

Participanţii au fost de acord că pot aduce schimbări pozitive în regiune prin colaborarea cu instituţiile europene.

Preşedintele în exerciţiu al BiH, Milorad Dodik a declarat:"Am avut o discuţie amplă cu privire la aspectele generale importante ale cooperării regionale". Şeful statului gazdă a adăugat că declaraţia adoptată descrie o abordare cuprinzătoare a procesului de integrare europeană, precum şi a dezvoltării economice şi a securităţii.

Citește și: Avertismentul medicilor: NU consuma castraveți murați dacă suferi de aceste boli

"Securitatea Europei de Sud-Est este o condiţie esenţială pentru securitatea şi stabilitatea continentului", se spune în declaraţie.

În ceea ce priveşte securitatea, participanţii au subliniat importanţa eforturilor coordonate în lupta împotriva terorismului, a extremismului şi a crimei organizate, cu accent pe traficul de fiinţe umane, munca forţată, contrabanda cu arme şi muniţii, spălarea banilor şi corupţia.

SEECP este un forum de cooperare regională iniţiat în 1996, la Sofia, cu ocazia reuniunii miniştrilor de externe ai statelor din sud-estul Europei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri