Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Boston Celtics, echipa momentului din NBA, învinsă de campioana Denver Nuggets

espn
baschet nba

Campioana en titre Denver Nuggets a învins-o pentru a doua oară în acest sezon pe Boston Celtics, liderul Conferinţei de Est şi echipa cu cel mai bun bilanţ al ligii profesioniste nord-americane de baschet (48 victorii-14 eşecuri), cu 115-109, joi, pe propriul teren, într-un duel care s-ar putea repeta în finala NBA, informează AFP, potrivit Agerpres.

Nuggets a mizat pe vedeta sa, sârbul Nikola Jokic, autorul unei triple-duble (categorie statistică de peste 10 puncte) cu 32 de puncte, 12 recuperări şi 11 pase decisive, a 20-a din acest sezon.

Pentru Celtics, cel mai bun marcator a fost Jaylen Brown, cu 41 de puncte, un record personal în acest sezon. Boston a suferit a doua înfrângere consecutivă după eşecul de marţi în faţa lui Cleveland Cavaliers.

Într-un alt meci, Anthony Edwards a fost vedeta zilei pentru Minnesota Timberwolves, înscriind 44 de puncte în meciul câştigat cu 113-111 în faţa formaţiei Indiana Pacers, în deplasare.

În urma acestei victorii, Minnesota Timberwolves a revenit pe prima poziţie în Conferinţa de Vest, cu 44 victorii şi 19 înfrângeri.

Alte rezultate de joi:

Golden State Warriors - Chicago Bulls 122-125

Sacramento Kings - San Antonio Spurs 131-129

Phoenix Suns - Toronto Raptors 120-113

Detroit Pistons - Brooklyn Nets 118-112

Dallas Mavericks - Miami Heat 114-108

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.