Boston Celtics s-a calificat în cea de-a 22-a sa finală din liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), după o pauză de 12 ani, impunându-se în meciul al şaptelea, decisiv, al finalei Conferinţei de Est, cu 100-96, în faţa formaţiei Miami Heat, duminică, în deplasare, informează AFP, citat de Agerpres.
Boston Celtics, care a câştigat seria cu scorul general de 4-3, va întâlni în finala NBA, începând cu data de 2 iunie (în deplasare), echipa Golden State Warriors, pentru a încerca să-şi treacă în palmares un al 18-lea titlu (record).
Aceasta va fi doar a doua confruntare în acest stadiu al competiţiei între cele două echipe emblematice din NBA. În 1964, în vârful dominaţiei sale, marcată de nouă campionate succesive câştigate, Boston Celtics a învins-o pe Golden State, având pe fundal una dintre cele mai mari rivalităţi din istorie, dintre Bill Russell şi Wilt Chamberlain.
De această dată, Jayson Tatum şi Jaylen Brown vor avea şansa de a scrie istorie, după glorioşii lor înaintaşi Bob Cousy, John Havlicek, Larry Bird şi Paul Pierce, acesta din urmă aducând echipei ultimul său titlu, în 2008, contra lui LA Lakers.
Principalii marcatori ai lui Celtics în meciul şapte au fost Tatum, Brown (câte 24 puncte) şi Marcus Smart (20 p). Jayson Tatum a fost desemnat MVP-ul (cel mai bun jucător) finalei Conferinţei de Est.
Pentru echipa din Miami, cele mai multe puncte le-au înscris de Jimmy Butler (35) şi Bam Adebayo (25).
La rândul ei, Golden State Warriors s-a calificat în finala NBA după o pauză de trei ani, câştigând confruntarea cu Dallas Mavericks din finala Conferinţei de Vest cu scorul general de 4-1 şi va viza un al patrulea titlu în şase finale după 2015.
Boston Celtics și Golden State Warriors se vor întâlni în finala NBA
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

90
Franţa a învins duminică seara, pe teren neutru, echipa naţională a Columbiei, într-un meci amical de pregătire pentru Cupa Mondială 2026
90

29
CAF va modifica regulamentele în urma fiasco-ului de la finala Cupei Africii pe Naţiuni
29

185
Mihai Stoica spune cine ar trebui să conducă naționala României: Doar el poate salva ceva
185

21
CS Dinamo, la a 11-a victorie consecutivă în campionat
21

2.214
Ionuț Lupescu, atac subtil la șeful FRF: 'Nu l-aș fi numit pe Lucescu la națională' / Mesaj pentru selecționer: 'Să îi vină mintea la cap. Să se potolească'
2.214

69
Presa din Slovacia scrie despre Mircea Lucescu, după ce a fost dus la spital: E puțin probabil
69

73
Mircea Lucescu: Am simţit că nu mai pot respira normal. Am mai avut fibrilaţii la Brescia şi anul trecut / Gata, s-a terminat. Cred în potenţialul acestei generaţii. Susţinuţi, ei şi noul selecţioner vor putea reuşi rezultate bune
73

2.205
Mircea Lucescu a vorbit despre clipele grele prin care a trecut: 'Am simțit că nu pot să respir'. Selecționerul spune stop de pe patul de spital: Gata, s-a terminat
2.205

33
România a încheiat preliminariile Campionatului European U18 cu o victorie
33

33
Victorie dramatică pentru SCM Zalău în sferturile Diviziei A1
33

16
CSM Volei Alba-Blaj a câştigat primul meci al semifinalei Diviziei A1
16

34
Echipa masculină de sabie a României, învinsă în finala Cupei Mondiale de la Budapesta
34

30
CS Universitatea Cluj-Napoca va juca pentru locurile 5-6 în campionat
30
















Comentează