DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Botniță pentru magistrați - Polonia sfidează UE, adoptând o controversată lege pe justiție

justitie tacere

Dieta (camera inferioară poloneză), dominată de conservatorii naţionalişti, a aprobat joi controversata lege destinată să-i pedepsească pe judecătorii care contestă reformele judiciare promovare de actualul guvern de la Varşovia, dar care sunt criticate de Bruxelles şi de Curtea de Justiţie a UE, potrivit AFP, scrie agerpres.ro.

Textul, care fusese respins de Senat a fost aprobat definitiv de 234 de deputaţi conservatori, contra 211 voturi ale opoziţiei şi nouă abţineri. El mai trebuie aprobat de preşedintele Andrzej Duda, el însuşi provenind din Partidul Lege şi Justiţie (PiS), aflat la putere şi susţinător al reformelor în curs.

Proiectul de lege a fost pregătit şi votat în regim de urgenţă de către PiS, ca reacţie la decizii ale Curţii de Justiţie a UE (CJUE) şi Curţii Supreme poloneze care contestă anumite părţi ale reformelor judiciare controversate, aflate la originea conflictului.

În timp ce guvernul afirmă că aceste reforme sunt destinate să lupte împotriva corupţiei, opoziţia acuză PiS că vrea să "pună botniţă" magistraţilor contestatari şi invocă o "lovitură de stat".

Accident feroviar pe ruta Sibiu – Bucureşti: Călătorii nu știu când vor ajunge la destinație


Comisia Europeană a cerut Varşoviei să suspende introducerea textului şi să consulte experţi internaţionali.

Comisia de la Veneţia, organ al Consiliului Europei însărcinat cu probleme ale statului de drept, a considerat de asemenea că acest text "subminează independenţa judiciară" şi a recomandat Parlamentului polonez "să nu aplice amendamentele propuse şi să găsească alte soluţii".

INTERVIU - Șefa UNJR iese la rampă în plin scandal legat de desființarea SIIJ: Acuze la adresa Guvernului și Ministerului Justiției


În acelaşi timp, Curtea Supremă poloneză, reunită în şedinţă lărgită, a repus în discuţie unul din fundamentele reformelor conservatoare, interzicând pentru 500 de judecători promovaţi sub noul regim controversat participarea la completurile de judecată ale tuturor instanţelor din sistemul judiciar polonez.

Această decizie a fost denunţată de Ministerul Justiţiei care o consideră drept o "încălcare gravă a legii".

Potrivit judecătorului raportor Wlodzimierz Wrobel, "ceea ce s-a petrecut în ultimii ani în sistemul judiciar polonez a dus la o gravă incertitudine, la haos în problema de a şti dacă persoanele care judecă, dacă tribunalele pe care acestea le formează pot într-adevăr să judece. Această incertitudine îi vizează nu doar pe judecători, ci şi pe cetăţeni şi tribunale din alte ţări".

Tribunale din afara Poloniei au exprimat "îndoieli" cu privire la independenţa omologilor lor polonezi şi "nu mai vor să coopereze cu noi", a spus el.

La sfârşitul anului 2017, Comisia Europeană a lansat împotriva Poloniei o procedură inedită din cauza "riscurilor sistemice" create prin reformele acesteia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.