Un tânăr de 20 de ani din judeţul Botoşani a fost reţinut, duminică, de poliţişti, care au găsit în maşina acestuia un sfert de kilogram de canabis, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu.
Potrivit sursei citate, captura a fost făcută după ce poliţiştii au identificat în trafic, pe strada Marchian din municipiul Botoşani, un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani, din comuna Coţuşca, care avea un comportament suspect. Acesta a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul indicând posibila prezenţă în organism a substanţelor psihoactive.
"Mai mult decât atât, în urma controlului efectuat în interiorul autoturismului, au fost identificate cinci pungi, în care se afla o substanţă vegetală, asemănătoare canabisului, în cantitate de 250 de grame. Ulterior, cercetările au fost preluate de către poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate, faţă de tânăr fiind dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore", a precizat Nenişcu.
Tânărul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere sub influenţa alcoolului şi deţinere ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept.
Botoşani: Tânăr reţinut de poliţişti; avea în maşină un sfert de kilogram de canabis
Articole Similare

803
Alergările pe distanțe foarte lungi pot 'îmbătrâni' sângele. Ce arată un nou studiu
803

2.968
Adio, trecut! Martie 2026 aduce marea metamorfoză pentru 4 zodii alese de Univers
2.968

3.280
Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, reacție după anunțul privind moartea ayatollahului Ali Khamenei
3.280

886
Generația celor 47 de secunde: Cum ne-au fragmentat telefoanele puterea de concentrare
886

2.289
Horoscopul zilei de 2 martie 2026. Peștii primesc o veste bună. Află ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut
2.289

1.464
Lovitură în inima cămătarilor: Dobânzi uriașe și teroare pentru bani. Mai multe arestări la Cluj, într-un dosar de amploare
1.464

993
Cine este Ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului: Putere, influență și conducere
993

93
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit cu un ierarh din Patriarhia Alexandriei la Mănăstirea Sfântul Cuvios Gherman
93

197
Racla cu un fragment din Moaștele Sfintei Mironosițe Maria Magdalena de la Mănăstirea Pantocrator ajunge spre închinare la Parohia Bădești din Argeș
197

5.311
Scriitor român, martor la lovitura din Dubai: 'Era ceva ce semăna a avion de vânătoare. A țintit o clădire din Palm Jumeirah'
5.311

69
Misiune de salvare în Munții Apuseni. Doi turiști francezi au rămas blocați pe o stâncă
69

185
Traficul rutier pe Drumul Expres 12, blocat în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme
185

3.367
România, în alertă! Structurile MAI, monitorizare și atenție sporită la toate obiectivele de interes, după declanșarea războiului SUA-Israel în Iran
3.367

















Comentează