Boxerul Gervonta Davis acuzat de fosta iubită de agresiune și sechestrare

Autor: Diana Pană

Publicat: 02-11-2025 11:35

Article thumbnail

Sursă foto: mma fighting

Campionul mondial la categoria uşoară Gervonta Davis se confruntă cu un nou proces în urma unor noi acuzaţii de agresiune asupra unei foste iubite, cu două săptămâni înainte de meciul cu Jake Paul, relatează BBC, citat de news.ro.

O acţiune civilă a fost intentată împotriva boxerului în vârstă de 30 de ani de către fosta sa iubită, Courtney Rossel, în Miami-Dade, Florida, joi, femeia acuzându-l de agresiune, agresiune agravată, sechestrare, răpire şi provocare intenţionată de suferinţă emoţională.

Rossel solicită despăgubiri compensatorii şi punitive „de peste 50.000 de dolari", precum şi un proces cu juraţi.

Americanul Davis urmează să îl înfrunte pe Paul, YouTuberul devenit boxer, într-un meci demonstrativ la Miami, la 14 noiembrie.

Promotorii Most Valuable Promotions au emis sâmbătă un comunicat în care au anunţat că au demarat o anchetă după ce a fost depusă noua plângere.

„În acest moment, colectăm informaţii şi analizăm detaliile pentru a ne asigura că orice decizie pe care o luăm este verificată cu atenţie”, se arată în comunicat.

„Condamnăm fără echivoc orice formă de violenţă şi ne angajăm să tratăm această chestiune cu atenţie şi respect faţă de toate părţile implicate. Vom lua o decizie cu privire la paşii următori după ce vom finaliza analiza şi vom consulta părţile implicate.”

Conform noii plângeri, Davis a atacat-o pe Rossel la locul de muncă în 27 octombrie şi o ameninţase anterior cu moartea.

Rossel susţine, de asemenea, că au existat „cel puţin” patru incidente anterioare în care el „a agresat-o fizic şi a strangulat-o”.

Procesul menţionează că Rossel suferă de sindrom de stres post-traumatic (PTSD) şi urmează un tratament terapeutic.

Acesta survine la două luni după ce o altă fostă iubită a renunţat la plângerea împotriva lui Davis pentru violenţă domestică.

El a fost arestat anterior pentru violenţă domestică în februarie 2020 şi decembrie 2022.

Davis a ispăşit 44 de zile de închisoare în 2023 după ce a încălcat termenii unei sentinţe de 90 de zile de arest la domiciliu, în legătură cu un caz penal de fugă de la locul accidentului care a avut loc în oraşul său natal, Baltimore, în noiembrie 2020.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri