Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Brad Pitt a devenit ambasadorul brandului italian de automate de cafea De' Longhi

Celebrity Insider
Brad Pitt

Actorul american Brad Pitt a decis să calce pe urmele bunului său prieten de la Hollywood George Clooney, starul reclamelor lansate de brandul Nespresso, şi a devenit joi ambasadorul oficial al producătorului italian de automate de cafea De' Longhi, informează Reuters.

Această companie italiană de produse electrocasnice a anunţat că a lansat o campanie globală de promovare a automatelor sale de espresso care se adresează gospodăriilor individuale, prin intermediul unui videoclip realizat de regizorul filmului "La La Land", Damien Chazelle. Rolul principal din acea reclamă este interpretat de Brad Pitt, un actor premiat cu Oscar, potrivit agerpres.ro.

George Cloney, care este unul dintre prietenii apropiaţi ai lui Brad Pitt, face reclamă de mai mulţi ani pentru brandul de cafea premium Nespresso, deţinut de grupul Nestle.

"Grupul nostru a beneficiat de o creştere extraordinară în ultimii ani, iar segmentul automatelor de espresso dedicate gospodăriilor individuale a avut un rol central în această dezvoltare", a declarat Massimo Garavaglia, CEO-ul companiei De' Longhi.

De'Longhi a raportat o creştere de două cifre a veniturilor sale anul trecut, în perioada în care milioane de oameni au rămas în casele lor pe durata lockdown-ului, fapt care a stimulat cererea de automate de cafea, maşini de gătit şi aparate de aer condiţionat.

Automatele de espresso pentru gospodării individuale reprezintă mai mult de jumătate din cifra de afaceri a grupului De' Longhi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.