Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Braşov: Organizatorii Crosului 15 Noiembrie au anunţat start-ul înscrierilor pentru ediţia a 33-a

dozadebine.ro
brasov tampa

Organizatorii Crosului 15 Noiembrie, organizat pentru comemorarea Revoltei anticomuniste din 1987 de la Braşov, au anunţat, miercuri, start-ul înscrierilor pentru ediţia a 33-a, care va avea loc anul acesta în format obişnuit după ce în timpul pandemiei s-au putut ţine numai ediţii simbolice.

"S-a dat startul la înscrierile online la Crosul 15 Noiembrie, cea mai populară competiţie sportivă a Braşovului (...) Ediţia a 33-a a crosului braşovean va avea loc duminică, 13 noiembrie, pe acelaşi traseu pe care manifestanţii l-au parcurs în 1987. Startul (ora 12,00) se va da din interiorul actualului Parc industrial Roman, exact din faţa fostei Secţii 440-Ştanţe matriţe, locul unde s-a aprins scânteia Revoltei de la Braşov. După ieşirea din fosta uzină, alergătorii vor intra pe strada Poienelor, apoi vor vira la stânga pe Calea Bucureşti şi îşi vor continua cursa, trecând pe lângă Troiţa special ridicată pentru momentul istoric 15 noiembrie 1987, vizavi de Spitalul Judeţean, până la giratoriul de la 'Trei alimentare'. De acolo, cu coborâre tot pe partea stângă, vor parcurge Bulevardul 15 Noiembrie prin Centrul Civic, vor trece de Tribunal, intersecţia de la Patria, Teatrul 'Sică Alexandrescu' şi, în final, vor ajunge la linia de sosire la Prefectură, adică la fosta 'Judeţeană de partid', exact acolo unde muncitorii 'stegari' au manifestat atunci, în '87", se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Din anul 2018, traseul este măsurat şi certificat internaţional (AIMS-World Athletics), potrivit Agerpres.

Informaţiile despre eveniment, inclusiv despre înscrieri, se găsesc pe site-ul oficial crosul15noiembrie.ro.

Crosul 15 Noiembrie este organizat de ACS Cetatea Braşovia, în parteneriat cu Asociaţia 15 Noiembrie 1987, Primăria Municipiului Braşov, instituţii publice locale, Federaţia Română de Atletism, Asociaţia Judeţeană de Atletism Braşov, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sporturi Montane, Muzeul Judeţean de Istorie Braşov şi alţi parteneri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.