Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Brașovul dă lovitura - Construcția noului spital regional a intrat în linie dreaptă. Ministrul Sănătății a dat startul oficial (VIDEO)

BrasocCity.ro
Scripcaru Tataru

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat astăzi că Ministerul Sănătății se implică total în proiectul de construire al Spitalului regional, iar primul pas este punerea în dezbaterea publică ordinul a ordinului prin care județele Brașov, Covasna și Harghita sunt arondate, din punct de vedere medical, astfel că spitalul care va fi construit la Brașov va fi încadrat în categoria spitalelor regionale.

Vezi și: Legea carantinei şi izolării a fost votată: Doar 8 senatori s-au opus, printre care Călin Popescu Tăriceanu și Eugen Teodorovici

,,Am pus în dezbatere publică ordinul. După trecerea acestui termen și publicarea lui în Monitorul Oficial, el devine oficial. După acest moment, avem startul oficial la tot ce înseamnă studiul de fezabilitate la un nou spital regional. Acest ordin specifică tocmai arondarea județelor Harghita și Covasna la centrul universitar Brașov, și deci încadrarea ca spital regional a spitalului ce se va construi la Brașov”, a declarat ministrul Sănătății.

,,Acest ordin stabilește că locuitorii județelor Brașov, Harghita și Covasna vor fi deserviți de acest spital. Acest ordin stabilește practic teritorialitatea, dar asta nu înseamnă că pacienți din alte județe nu pot fi deserviți de această unitate spitalicească. Ordinul va sta la baza următoarei etape a studiului de fezabilitate, pentru că studiul trebuie să se raporteze la o dimensionare teritorială – după cum se precizează și în preambulul ordinului -dar și din punct de vedere economic, regional și al numărului de locuitori. Acum consultanții de la BERD vor putea trece la o nouă etapă, în care să dimensioneze practic structura acestei investiții raportată la prevederile acestui ordin. Acest act normativ este foarte important, fără el nu se mai putea face nimic, pentru că nu poți să gândești un spital regional care să nu aibă o dimensionare teritorială, care să știe la ce se raportează structura respectivă, câți locuitori vor beneficia de serviciile acestui spital”, a precizat primarul George Scripcaru.

,,Este un proiect mult așteptat de brașoveni. El se află într-un stadiu destul de avansat, s-au parcurs multe etape, există terenul care are utilitățile necesare pentru un astfel de obiectiv, de asemenea, prin preocuparea Primăriei Brașov și a BERD, există un studiu de prefezabilitate și este în lucru studiu de fezabilitate, iar asta ne pune pe picior de egalitate cu celelalte spitale regionale care astăzi sunt în derulare”, a completat Adrian Veștea, președintele CJ Brașov.

Prezentă la întâlnire, Venera Vlad, director BERD România, a făcut o serie de precizări referitoare la implicarea BERD în acest proiect, inclusiv prin asigurarea unei finanțări nerambursabile pentru întocmirea studiului de fezabilitate și a documentației pentru licitație: ,,BERD-ul s-a implicat, în primul rând, pentru că infrastructura spitalicească din România este învechită și nevoia de spitale noi, la standarde europene, este evidentă. Am ales parteneriatul cu municipiul și județul Brașov pentru că avem o colaborare de foarte mulți ani pe proiecte care s-au realizat și au avut un impact pozitiv în regiune asupra oamenilor, asupra mediului, și, pe de altă parte, pentru că am găsit o convergență de opinii și o colaborare benefică a tuturor factorilor locali, împreună cu autoritățile centrale, Ministerul Sănătății în special. La aceasta se adaugă și maturitatea proiectului, în ceea ce privește pregătirea terenului, aspectele legislative, aspectele juridice, aspectele privind utilitățile. Toate acestea ne fac să credem că proiectul poate fi realizat într-un interval de timp rezonabil”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.